Cântec ceresc
Deschide poarta cerului şi lasă
Zăpezile să cadă în mister
Şi nu e o iubire mai frumoasă
Ca lacrima plecată de la cer.
Cer şi Lumină
Stau în genunchi regretele şi vor
S-aducă cerul în privirea lor,
Dar Dumnezeu veghează şi alină
Şi-o lacrimă Luminii se închină.
Prea multă nedreptate pe pământ,
Prea multă iarnă, patimă şi vânt,
Regretele se-mbracă în tăcere
Şi doar din ceruri vine mângâiere.
Tăcerea durerilor – în memoria lui Ionuţ Munteanu
Plecarea ta ne schimbă pe vecie,
Plecarea ta ne lasă fără glas,
Se strâng dureri şi-n ceruri vor să scrie
Că n-ai plecat, şi-n inimi ai rămas.
Din noi nu ai să pleci căci nu se poate,
În noi e casa ta şi vei trăi,
Se strâng dureri şi-ngenunchiază toate
Şi ochii tăi se-aprind în veşnicii.
Tăcerile se-mbracă în iubire,
Tăcerile se-mbracă în minuni,
Se strâng dureri să scrie nemurire,
Tu n-ai plecat, rămâi în rugăciuni.
Din noi nu ai să pleci căci e o lege,
În noi e casa ta şi o sfinţim,
Se strâng dureri şi cerul le-nţelege
Şi niciodată nu ne despărţim.
Plecarea ta ne schimbă pe vecie,
Plecarea ta e rană şi e dor,
Iar tu, Ionuţ, o sfântă poezie
Ce n-a plecat. Tu eşti nemuritor.
Rugă de iertare – în memoria lui Ionuţ Munteanu
Tu să ne ierţi că n-am ştiut a face
Şi mai frumoasă calea-ţi pe pământ,
Ne vom ruga să ai eterna pace,
Ne vom ruga să ai tot ce-i mai sfânt.
Respectul de sine şi faţă de ceilalţi
Respectă şi vei fi respectat, spune o regulă de bază. Şi o lege a firii. Deşi uneori rămâne doar teorie, trebuie să respectăm în continuare această lege. Pentru noi înşine. Pentru a ne respecta pe sine. Îi putem ignora pe cei care nu ştiu ce înseamnă respect şi educaţie. Dacă nu primim înapoi respect nu înseamnă că nu trebuie să îl mai oferim. Ci doar că nu ajunsese acolo unde trebuie. Respectul va rămâne moneda de schimb care nu se devalorizează.
Singurătatea, rătăcire sau regăsire
Să fugi de singurătate şi să te refugiezi în iubire este, într-adevăr, o evadare admirabilă. Suntem nonculori şi doar prin ceilalţi devenim culori. Viaţa noastră capătă culoare şi profunzime doar prin prisma altora. Aşa putem justifica nevoia permamentă de legături cu alte fiinţe, legături de altfel primordiale.
Halloween – divertisment
Nae zise către Sică:
– Ce-ai făcut de Halloween?
Eu băut-am fără frică
Două sticle mari de vin.
Dar când am ajuns acasă
Tanţa mea mă aşteapta
Deghizată-ntr-o mireasă
Ce bocea şi blestema.
Tristeţile
Tristeţile nu pot să se despartă,
Sunt două anotimpuri care vor
Durerea şi eternul să împartă
În casa lor de taină şi de dor.
Tristeţea mea e foc şi amintire,
Un anotimp ce trece lăcrimând.
Eu nu renunţ la toamna din privire,
O voi purta oriunde şi oricând.
Teama, duşmanul interior
Încerc să-mi găsesc curajul pentru a analiza teama. E cert că temerile trăiesc în noi, dar noi putem trăi doar controlându-le sau alungându-le. Consider că teama este starea care ne face prizonieri, iar curajul starea care ne eliberează. Să-ţi fie frică este firesc, dar să trăieşti doar cu teamă înseamnă că ai devenit propriul tău rob. Şi mă tem că din ce în ce mai mulţi oameni îşi pun singuri lanţurile robiei.
Anotimpul regăsirii
Această toamnă poartă pentru mine
O amintire care nu s-a stins,
Acelaşi dor în iarna care vine
Cu braţele-i de taină m-a cuprins.