Apelul de urgenţă
Acesta e apelul de urgenţă:
Umanitatea trage ca să moară,
Se prăpădeşte într-o indolenţă
De care şi noroiul se-nfioară.
poezii profunde
Scrisoare întomnată
Iertaţi-mă că scriu despre tristeţe
Şi-n versul meu s-a întomnat adânc,
Dar eu consider toamna o nobleţe
În care toate cerurile plâng.
Destăinuirile toamnei
Când toamna-n sinea mea renaşte
Ca un poem desăvârşit
Un singur dor mă recunoaşte
Şi numai el m-a înrobit.
Numele tău
Când vreau să-mi regăsesc identitatea
Şi nu mai ştiu ce-i bine şi ce-i rău
Alung din trupul meu singurătatea
Şi mă predau rostind numele tău.
Poezia toamnei
Acum, când cade toamna în poeme
Şi frunza cere primul ajutor,
Constat că doar iubirile supreme
Pot defini o lacrimă de dor.
Dreptul la iubire
Cu legile nu mă mai cert,
Dar lupt cu o nelegiuire,
În baza cărei legi să iert
Că nu-mi dai dreptul la iubire?
Arta de-a fi toamnă
Aştept o toamnă care mă previne
Că va fi arta dorului de tine,
Dar ştiu că dorul veşnic mă condamnă
Şi nu pot fără arta de-a fi toamnă.
Aş da orice
Aş da orice să fie numai pace
Şi să dispară boli şi suferinţi,
Dar cum să vindec suflete sărăce
În care nu e loc nici de părinţi?
Anotimpurile iubirii
Vreau să renaştem ca o primăvară,
Aşa cum niciodată n-a mai fost,
Aşa cum ne-am privit întâia oară,
Aşa cum cerul a găsit un rost.