Vinovaţi de dor
M-ai condamnat cu legile supreme,
De dorul tău nici vara nu mai vine
Şi doar în ochii tăi îmi este bine,
Tu eşti eternitatea din poeme.
poezii de dor
De n-ar plânge şi pădurea
De n-ar plânge şi pădurea
Ochii tăi n-ar şti să-mi dea
Un amurg fără de nume
Care-n cer ar lăcrima.
Redeșteptând iubirea
În ceața depărtării din sufletele noastre,
În doruri necuprinse, pierdute-n destrămare,
Ai regăsit speranța iluziei albastre
Zbătându-se în pieptul lovit de remușcare.
Amintire şi poveste
Acelaşi cântec de vioară
Şi ochii tăi m-au condamnat
Să nu mai ştiu de nicio vară,
Sunt doar un dor abandonat.
Mi-e dor de noi
Mi-e dor de noi, aceia care
Eram şi răni şi vindecare,
Eram şi iarnă şi poveste,
Şi ploi şi melodii celeste.
Dor de copilărie
Unde mi te-ai ascuns, copilărie,
În câmpuri de lumină sau în soare,
În ramuri de salcâm nemuritoare
Sau mai suspini în flori de iasomie?
Inimă şi dor
Atâtea inimi ce suspină,
Atâtea doruri fără vină,
Atâtea glasuri de vioară,
Atâtea lacrimi ce coboară.
Orgoliu frânt
Nu mai este loc de vreun capriciu,
Locuiesc între păreri de rău
Şi-nţeleg că singurul meu viciu
Este să respir numele tău.