Târziu înlăcrimat
Cu fiecare taină-n asfinţit
O lacrimă îşi caută iertarea
Şi-n tot acest poem îndreptăţit
A plâns cu mine numai neuitarea.
declaratii poetice
Câte ninsori
Câte ninsori să cadă între noi
Şi câte doruri să ne mai zdrobească
Să dăm această iarnă înapoi
La ceasul când a vrut să ne unească?
Fără motive
Şi nu avem nevoie de motive,
Distanţa dintre noi a consimţit
Că suntem două legi imperative
Şi dorul nostru e îndreptăţit.
Pentru tine, pentru noi
Şi voi chema ninsoarea pentru tine
Să scrie cerul tot ce nu ţi-am spus,
Şi voi pleca în iarna care vine
Să mă întorc în albul nesupus.
Despre tine, despre noi
În tot ce port e vorba despre tine,
În tot ce văd e vorba despre noi
Şi însăşi arta cifrelor susţine
Că unu e-n fiinţă pentru doi.
Dreptul la iubire
Cu legile nu mă mai cert,
Dar lupt cu o nelegiuire,
În baza cărei legi să iert
Că nu-mi dai dreptul la iubire?
Anotimpurile iubirii
Vreau să renaştem ca o primăvară,
Aşa cum niciodată n-a mai fost,
Aşa cum ne-am privit întâia oară,
Aşa cum cerul a găsit un rost.
Eterna vară
Tu te-ai născut în zi de vară
Şi tot cu vara vrei să pleci,
Să o priveşti ultima oară
Luând-o-n sinea ta pe veci.
Dragostea, singurul leac
Când vine vorba de dragoste mă gândesc la două verbe puternice: a fi şi a avea. Pentru verbul a fi cred că afirmaţia lui Marin Preda din romanul Cel mai iubit dintre pământeni este emblematică: Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Însă, Epistola Întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel prezintă memorabil într-o frază puterea dragostei cu ajutorul ambelor verbe: Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt.
Anotimpul regăsirii
Cu toamna am plecat spre veşnicie
Şi merg la braţul ei fără a şti
Că haina mea ţesută-n poezie
A plâns arama altor veşnicii.