Fără motive

Şi nu avem nevoie de motive,
Distanţa dintre noi a consimţit
Că suntem două legi imperative
Şi dorul nostru e îndreptăţit.

Noi doi n-avem nevoie de vreo temă,
Ne provocăm la bine şi la rău
Şi demonstrăm întâia teoremă:
Că adevărul meu e şi al tău.

Noi doi n-avem nevoie de ninsoare
Să ne-ntâlnim privirile acum
Şi-atunci când iarna vrea să ne doboare
Chiar viaţa ta în piept eu mi-o asum.

Noi doi n-avem nevoie de cuvinte,
Şi timpul stă în loc când ne privim,
Iar cerul lasă-o lacrimă fierbinte
Pe care-n ochii noştri o primim.

Noi doi n-avem nevoie de îndemne,
Noi doi n-avem nevoie de mister,
Vom fi întotdeauna două semne
Ce îşi unesc tăcerile sub cer.

Şi nu avem nevoie de motive,
Distanţa dintre noi e-un portativ
Iar noi, ca două legi imperative,
Ne suntem unul celuilalt motiv.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Fără leac.