Primăveri şi rugăciuni
Să fim două primăveri
Îmbrăcate în lumină,
Să fim două rugăciuni
Într-o lacrimă divină.
artă
Umblă dorul
Umblă dorul meu prin lume,
Fără casă, fără nume,
Numai după leacuri umblă,
Fără haină, fără umbră.
Cum să trăieşti
Să nu trăieşti cu temeri, să nu devii ostil,
Să strângi la piept speranţa, să râzi ca un copil.
Să nu renunţi la luptă de vrei să biruieşti,
Să strângi la piept iubirea căci doar atunci trăieşti.
Primăvara, un anotimp al sufletului
Anotimpurile sunt confesiuni ale naturii, dar pot fi şi ale sufletului. Primăvara este simbolul renaşterii, iar când ea se regăseşte în suflet şi priviri destănuie fericirea. Nu este doar un anotimp. E o stare, o trăire, un tablou interior.
Sonet pentru mama
Un cântec viu şi lacrimă târzie
Care a vindecat orice durere,
Neliniştea din umbre parcă piere
Într-un surâs topit în veşnicie.
Ai nimănui
Eu te-am păzit ca pe-o icoană
Şi-n ochii tăi am cunoscut
Păcatul de-a purta o rană
Şi rostul de-a mă fi născut.
Acum, când nu sunt lângă tine,
Rămâi un foc al nimănui
Şi n-are cine să aline
Tristeţea ochilor căprui.
Dragostea, singurul leac
Când vine vorba de dragoste mă gândesc la două verbe puternice: a fi şi a avea. Pentru verbul a fi cred că afirmaţia lui Marin Preda din romanul Cel mai iubit dintre pământeni este emblematică: Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Însă, Epistola Întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel prezintă memorabil într-o frază puterea dragostei cu ajutorul ambelor verbe: Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt.
Când şi cui trebuie să dăruim
Altruismul nu este deloc un alt truism. Este una din calităţile care certifică omenia. Trebuie să ne deschidem mereu sufletul. Dar, să nu uităm să deschidem şi ochii. Nu întotdeauna oferim ce trebuie, cum trebuie şi cui trebuie.