Femeia

Mă iartă, femeie de taină,
Nu pot îndeajuns să te cânt,
N-am versuri, n-am lacrimi, n-am toamne,
Chem cerul acum pe pământ. 

Mă iartă, lumină şi mamă,
Nu ştiu îndeajuns să slăvesc
Puterea şi taina din tine
Şi ochii-ţi de-un farmec ceresc.

Mă iartă, preabună bunică,
Nu pot îndeajuns să descriu
Cum dorul se-nchină iubirii,
N-am versuri, n-am lacrimi, nu ştiu.

Mă iartă, soţie şi soră,
Mă iartă, iubită femeie,
Cu tine o lume începe
Şi numai cu tine se-ncheie.

Mă iartă, femeie de taină,
Nu pot îndeajuns să te cânt,
Ce vers să-ţi descrie lumina
Când tu eşti un cer pe pământ?

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Femeia, eterna primăvară.