Înserare
S-au stins luminile din noi
Şi s-a-nserat mult prea devreme,
Iar vor veni furtuni şi ploi
Să contrazică teoreme.
Acesta-i cruntul adevăr:
Pe noi ne-a părăsit voinţa,
Cum roade viermele în măr
Aşa ne roade neştiinţa.
Poezii
Pianistul – sonetul unui vis pe clape
Se-aude un pian în înserare
Şi-n plânsetu-i amurgul se răsfrânge,
Un pianist tăcut, cu-obraji de sânge,
A înnoptat în stele şi-n uitare.
Ultimul apel
La ceas de neputinţă şi trădare
Când cerul ne priveşte întristat
Îl rog să ne trimită o salvare
Căci la Urgenţe sună ocupat.
Tăcere în lacrimi
A lăcrimat tăcerea dintre noi
Şi-a despletit o ramură de toamnă,
Tu mă priveşti cu ochi ‘‘străini şi goi’’,
Iar ei la neputinţă mă condamnă.
Mi-e dor de noi
Mi-e dor de noi, aceia care
Eram şi răni şi vindecare,
Eram şi iarnă şi poveste,
Şi ploi şi melodii celeste.
Întâlnire cu Eminescu
Azi mi-a vorbit un înger despre tine,
Lumină sfântă-n bolţi de neuitare
Şi-o lacrimă căzu pe-un ţărm de mare
Durerea noastră vrând să o aline.
Amintire şi rană
M-ai îmbrăcat în dor şi neputinţă,
M-ai dezgolit de ierni şi primăveri;
Tu eşti o rană în a mea fiinţă
Şi-această rană sângeră de ieri.
Condamnaţi la tăcere
Tăcerea noastră spune multe
Şi ne minţim fără regrete,
Dar tu eşti vinovatul care
A înnoptat printre secrete.
Între alb şi negru
Să zugrăveşti prin umbre o lumină
Iar din lumini să şlefuieşti o umbră
E arta pură, forma ei divină,
Şi arta niciodată nu e sumbră.