Ultimul apel

La ceas de neputinţă şi trădare
Când cerul ne priveşte întristat
Îl rog să ne trimită o salvare
Căci la Urgenţe sună ocupat.

Această ţară a ajuns o rană
Şi-n ochii ei durerile mocnesc,
Când locul îi era într-o icoană
De ce-i lovită-n mod neomenesc?

Bolnavă de atâta umilinţă
Şi biciuită crunt de “patrioţi”
A-ngenunchiat plângând de suferinţă
Şi caută iertare pentru toţi.

Această ţară-i mamă părăsită,
Desculţă şi în zdrenţe a rămas
Şi cade de durere ostenită,
De-atâta jale nu mai are glas.

Mai este loc de cer şi rugăciune
La noi în piept, în cuget şi-n cuvânt?
Noi pentru ea aveam o misiune,
Nu să o ducem astăzi la mormânt.

La ceas de neputinţă şi trădare
Când cerul ne priveşte întristat
Doar Dumnezeu aprinde-o lumânare,
Iar tricolorul e îndoliat.

Recitarea acestei poezii o găsiţi aici:

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi şi România.