Amintire şi rană

M-ai îmbrăcat în dor şi neputinţă,
M-ai dezgolit de ierni şi primăveri;
Tu eşti o rană în a mea fiinţă
Şi-această rană sângeră de ieri.

Îți voi adăposti mereu iubirea
Și te voi condamna când mă renegi,
Într-un amurg renaşte amintirea,
Iar ochii tăi ascund fărădelegi.

Dar toamna stă la mine în privire
Şi vrea să facă ultimul popas,
Mereu vei locui în amintire,
Doar tu şi toamna veşnic mi-aţi rămas.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Unicul foc.