Unicul foc

O lacrimă din soare se răzbună,
Când tu lipseşti nici legile n-au rost,
Căci focurile plâng doar împreună
Şi-un singur foc ne este adăpost.

Dar cum să ardă focul fără mine
Când el trăieşte numai pentru noi?
Aceasta-i taina care te previne
Să nu te-mbolnăveşti de cifra doi.

Şi mă priveşti cu toamnă şi mirare,
Iar cerul lângă noi îşi face loc
Şi nu există altă vindecare
Decât să împărţim acelaşi foc.

Dacă v-a plăcut această poezie, mai puteţi citi şi Târziu înlăcrimat.