Printre litere şi cifre

Cred că literele mă definesc, iar cifrele mă definitivează. M-am aşezat între litere şi cifre. Sunt între inimă şi raţiune, între emoţie şi gând, între cer şi pământ, între cuvânt şi idee.  Privesc la ele, le ascult şi le simt puterea. Ideea mă ia de mână şi îmi ascultă raţiunea, apoi lasă cuvântul să îmbrace profunzimea. Cuvântul mă priveşte în ochi şi e plin de emoţie, parcă cerul întreg ar fi coborât doar să se aşeze lângă inima mea. Şi am înţeles. Cuvintele sunt emoţie şi suflet, cifrele sunt raţiune şi precizie. Dar cele două sunt într-un raport de interdependenţă.

Nu pot părăsi literele, dar nici cifrele. Emoţia nu există pur şi simplu. Nu e doar un sentiment aşezat în cuvinte. Este o stare creată, un mesaj, un cuvânt care vibrează. E un gând, o idee transformată în trăire. Aşa cum e şi amintirea, un gând care ajunge la suflet şi acolo dezlănţuie dorul sau alte trăiri în funcţie de intensitate, de tristeţea sau lumina amintirii. Dacă iau în braţe doar literele ştiu că vor ajunge nicăieri fără idee. Dar dacă iau ideea în braţe şi o simt, o pot trimite pe drumul ei îmbracată în cuvinte pline de emoţie şi aşa mă asigur că are destinaţie, că va ajunge la alte inimi şi acolo îşi va semna misiunea.

Cu literele m-am împrietenit încă din copilărie. Le-am atins, le-am mângâiat şi le-am simţit rostul. Apoi au venit cifrele şi am înţeles şi sensul lor. Şi mi-am dorit să stau într-o casă zidită din litere, dar decorată cu cifre. E o matematică frumoasă în tot ce atingi, chiar şi în litere. Uneori sunt cuvântul raţiunii, alteori sunt raţiunea din cuvânt.

Fiecare din noi simte şi gândeşte. Unii sunt mai sensibili şi îşi lasă latura emoţională să îi domine, alţii sunt mai raţionali şi lasă gândirea să îi stăpânească. Dar, oricât de raţional ai fi, tot simţi, tot iubeşti. Şi cel mai raţional om îşi iubeşte copiii şi familia, fiindcă unele emoţii nu mai au nevoie de idei. Stau şi mă întreb cum arată balanţa mea interioară şi dacă reuşesc să o echilibrez favorabil. Cred că ideile pot fi de preţ, însă sentimentele sunt nepreţuite. De aceea, tot pe ele mizez. Ascult glasul inimii, mai apelez şi la raţiune, dar nu vreau să pierd doar pentru că am analizat îndeaproape situaţiile. Viaţa nu poate fi calculată atât de bine. Sentimentele sunt ecuaţii pe care doar sufletul le rezolvă. Cred că există o voce interioară care ştie întotdeauna să ne spună cum e mai bine. Raţiunea se mai poate înşela, însă sufletul cred că vede mult mai profund. El are de fapt ochii nemărginirii.

Privesc şi cerul şi pământul. Cerul e o poezie nescrisă care se aşterne pe pământ. Şi imediat fac legătura cu expresiile cunoscute: cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ. Mă regăsesc în fiecare dintre ele. Şi cu toţii cred că avem clipe în care suntem ori mai visători, ori mai raţionali. E frumos să fii visător, să te mai legi de o speranţă, de un gând, de o amintire. Să fii raţional e mai greu însă. Şi de multe ori chiar dureros. Dar este necesar. Atunci mai privesc spre cifre, le las să mă povăţuiască şi ascult şi poezia lor.

Între cer şi pământ, inimă şi raţiune, stau de altfel şi scrierile mele. Poezia vrea să ajungă la nori. O las să îi atingă, dar mereu încerc să o readuc pe pământ. Şi aşa ea se întoarce mai puternică fiindcă a atins cerul şi a revenit de acolo cu lumină, cu un mesaj mai adânc.

Şi poezia are matematica ei. Poate de aceea iubesc formele fixe de poezie. Într-unul din sonetele mele, intitulat Matematica poeziei, chiar subliniez acest aspect şi această legătură puternică dintre artă şi matematică:

În cartea veşniciilor mai scrie
Că versul este puntea către soare,
Dar oare câte versuri ştiu să zboare
De nu ar fi rigoare-n poezie?

Prin forme şi mărimi redăm culoare,
Cioplim din timp şi spaţiu armonie
În jocuri care nasc o simfonie
Când socoteala timpului ne doare.

De-am calcula cu sufletul puterea
Ce zace-ntr-un cuvânt netulburat
Pe file s-ar mai odihni durerea

În cifrele eternului păcat,
Căci pagina din urmă e tăcerea
Iar viaţa-n ecuaţii timp sculptat.

Sonetul face parte din volumul Între cer şi pământ

La început a fost Cuvântul. Şi cred că drumul lui urcă spre absolut. Mereu va fi cuvânt, emoţie şi sentiment. Iar eu voi locui mereu în casa literelor înconjurată de emoţii. Voi sta între gânduri şi idei şi voi zâmbi literelor. Ele mă vor înţelege şi vor lua forma unor cuvinte care vor pleca spre alte inimi.