Sub cerul liber mă gândesc la libertate. Şi cred că doar a cerului este absolută. Poate că oamenii vor să fie liberi precum păsările cerului. Poate că după asta tânjeşte fiinţa umană. Câteodată oamenii sunt captivi în propria lor libertate. Alteori omul reuşeşte să evadeze şi să simtă gustul libertăţii. Substantivul libertate are în esenţa sa o putere binefăcătoare. De aceea voi vorbi liber despre puterea ei.
A primit o mare lovitură: i-a căzut pe cap soacra.
♦
Deşi e cioban de multe ori o face de oaie.
♦
Fără violenţă: dacă baţi şaua e posibil tot să nu priceapă iapa.
♦
Sunt clipe care fug în veşnicie,
Sunt lacrimi care dor şi nu mai pier,
Sunt suflete menite ca să fie
O unică iubire de la cer.
Amintirea este călătoria reversibilă a sufletului.
♣
Timpul poate fi măsurat prin folosință. Aceasta îl face scurt sau lung.
♣
Omul este călător prin timp, dar și timpul călătorește prin om.
♣
Definiţia ploii
Omul ascunde o ploaie de mistere.
Cerul mărturiseşte o ploaie de frumuseţi.
Omul plânge cu clipe ostenite.
Cerul plânge cu eternitate.
Între oameni plouă cu tăceri.
Între cer şi om plouă cu rugăciune.
♠
Linişte…Ascultă ce are de spus liniştea. Cred că merită să aibă ultimul cuvânt.
Dacă s-ar întrupa liniştea, îmi imaginez că ar fi un copil în ochii căruia se oglindeşte siguranţa, libertatea şi armonia universului. Un copil care zâmbeşte cu bucurie deplină şi care-şi deschide braţele să cuprindă toate frumuseţile din lume. Un copil care aleargă fără temeri spre porţile fericirii. Să redevii copil nu e niciodată târziu. Să te descalţi de griji şi nelinişti şi să dansezi pe muzica regăsirii este o stare tulburător de frumoasă.
Care sunt factorii care perturbă liniştea interioară? Cine sau ce o depărtează de noi? Cred că în primul rând noi înşine suntem cei care o alungă atunci când ne construim propriile nelinişti în care ne cuibărim. Sunt întru totul de acord cu afirmaţia lui Schopenhauer: Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipseşte.
Nu toate dorurile dor,
Nu toate poartă câte-o rană,
Există doruri care vor
Să se aşeze-ntr-o icoană.
♥
Cugetări și definiții aforistice sau Adevărul în vârf de peniță…
Aforismul este… o judecată care redă într-o formă expresivă și concisă un adevăr sau o părere cu privire la viață; cugetare, sentință, maximă. În lumina acestei definiții, aforismul este, practic, o esență, o concentrare a unui adevăr, o exprimare pură și sintetică a unui mod de a gândi, de a trăi, de a acționa. De ce avem nevoie de aforism? Ca să putem scrie într-un rând, într-o frază, tot ceea ce altfel ar fi umplut pagini de cuvinte seci, înșiruite, fără vreo logică și cu un mesaj neclar. Aforismul place, el ține locul unui discurs, merge la suflet, își înfige unghiile în carnea sufletului nostru, produce iluminare, arde precum o scânteie, aprinde prometeicul foc ce nu arde, dar dăruiește cu generozitate căldură.
Arta este valoarea în care investim cu iubire şi din iubire pentru frumos. Totodată, cred că arta înseamnă purificare şi vindecare. Aşa cum iubirea îţi purifică fiinţa şi îţi vindecă rănile sufleteşti, tot astfel acţionează şi arta prin puterea sa binefăcătoare. Mesajul pe care îl transmite este de o rară frumuseţe şi profunzime nemărginită. În braţele artei se odihnesc toate frumuseţile universale. Şi ele au un mesaj important. Literatura- îndeosebi poezia, muzica, pictura, sculptura, grafica, dansul şi teatrul sunt doar câteva măiestrii cu care arta îţi demonstrează că îţi poţi purifica sufletul în cel mai sublim mod. Trebuie doar să te laşi purtat de farmecul ei.
