Cum poate scrie omul veşnicia
Când timpul prin iubire se măsoară
Şi-n ochii neputinţei se strecoară
Secunda care-şi plânge agonia?
Un farmec blând tăcerea împresoară,
În suflete se scaldă elegia
Şi-n haina serii curge fantezia,
Doar liniştea din stele mai coboară.
Ce ne-am face noi fără umor? Asta e treabă serioasă.
Nelipsită de la evenimentele vesele, am mers şi în acest an la Brăila, frumosul oraş care găzduieşte Festivalul Naţional de Epigramă. Acest eveniment este organizat îndeaproape de umoristul Mihai Frunză, care ne strânge în fiecare an pe toţi cei veseli să citim epigrame, să râdem, iar mai apoi, culmea, ne şi premiază.
Anul acesta nu a mai fost de glumă. Maestrul Mihai Frunză şi-a luat rolul în serios şi m-a avertizat că trebuie să scriu urgent un set de epigrame şi că simte în mine un umorist în devenire. Am primit premiul cu veselie, doar pentru participarea serioasă, dar trebuie să scriu neapărat epigramele promise întrucât la anul nu mă mai iartă.
Mai ştii tu cine sunt şi cine eşti?
Un cer de dor în tainele lumeşti,
Regretele au amorţit în ploi,
Nici vara nu mai vine pentru noi.
Eu fără tine nu aș fi nimic
Și totul eu pot fi numai cu tine,
În lipsa ta și visele se sting,
Lumea din ochii tăi îmi aparține.
Eu fără tine cum aș mai zbura
Clipe să prind, arzând spre nemurire?
Numai cu tine mă pot înălța
Către un veac al inimii, iubire.
Mi-e dor de ochii tăi şi de ninsoare.
Mi-e dor de cerul unei nopţi de vară,
De zorii care cântă la vioară,
De răsăritul dezmierdat de mare.
Mi-e dor de-o ploaie de lumini pe seară,
De toamna care freamătă cu-ardoare,
De valuri care tremură sub soare,
Mi-e dor de clipe dragi, de-odinioară.
Mă plimb pe străzi la braţ cu amintirea
Şi caut un motiv de-a exista,
În fiecare nor îţi văd privirea
Şi plouă cu tăceri pe rana mea.
Începe amintirea să vorbească,
Mă mustră gândul c-ai ales să pleci,
Iar inimii începe să-i lipsească
Mândria ta ce m-a robit pe veci.
În cadrul emisiunii Ştirea cea bună, realizată de Cornel Pavel Dărvăşan la A7 TV, am fost invitată pentru a vorbi despre frumuseţea literaturii şi credinţă, iar întreaga discuţie s-a concentrat pe puterea şi lumina cuvântului. Am făcut o scurtă prezentare a drumului meu în domeniu. De asemenea, am recitat din creaţiile mele, atât eu cât şi realizatorul Cornel Pavel Dărvăşan, comentând asupra lor şi asupra puterii binefăcătoare care se ascunde în cuvânt şi în poezie.
Am dezbătut diferite idei despre literatură, accentuând puterea divină care aduce lumină creaţiei. Sper să mă urmăriţi cu drag şi să vă placă. Promit să mai merg şi pe viitor în alte emisiuni culturale în care să vorbesc despre frumuseţea literaturii, despre cât de importantă e arta şi poezia şi câtă lumină se poate revărsa din paginile unei cărţi.
Puteţi urmări emisiunea aici:
Continuare 🡒
Tu esti fericirea care doare,
Tu eşti taina tainelor din cer,
Te întorci mereu din neuitare
Să mai scrii cu mine un mister.
Cronica face parte din ÎNTÂLNIRI DE IERI ŞI DE MÂINE, critică eseistică, volumul 20, Editura InfoRapArt, Galaţi, 2016. Iată cât de bine a analizat scriitoarea Cezarina Adamescu universul meu interior:
CUGETĂRILE TINEREI ÎNŢELEPTE CĂTRE LUME
PERLE DIN ŞIRAGUL VIEŢII
După ce a abordat cu succes poezia în volumele anterioare, tânăra Alexandra Mihalache surprinde cititorul cu un mănunchi de cugetări şi gânduri aforistice proaspete şi bineplăcute auzului şi minţii, dar mai ales sufletului.
Maestrul Mihai Frunză, un umorist de excepţie, a onorat prefaţa volumului meu de cugetări şi definiţii aforistice-Între expresie şi adevăr cu o pagină plină de lumină. Iată cât de frumos mă descrie maestrul care îmi este şi mentor totodată:
Alexandra Mihalache, o definiţie aforistică
Este pentru prima dată când sunt pus în situația delicată de a-mi da cu părerea despre o carte de cugetări şi definiţii aforistice. Grea treabă! Chiar foarte grea! De aceea, ca să nu mă fac de râs, am citit volumul Între expresie și adevăr de Alexandra Mihalache cu mare atenție și în diverse feluri. De la cap la coadă, de la coadă la cap, pe sărite, din trei în trei, prin tragere la sorți. În cele din urmă, am simțit nevoia să-l mai citesc o dată. L-am mai citit o dată și încă o dată și… în mod paradoxal, nu m-am plictisit.
După atâta lectură, am început să-mi fac probleme. Prima dintre ele a fost: dacă te întreabă cineva ce este acela un aforism, ce vei spune? Am stat puțin pe gânduri și mi-am răspuns clar, răspicat și ordonat:
