Efemeritatea şi eternitatea unui vis
Suntem boabele timpului, iar viața ne cerne vremelnic.
♣
Un copil poate zidi veşnicia în lacrima unui înger doar printr-un surâs.
♣
Timpul este o floare căreia îi cad petalele la picioarele noastre.
♣
Poezia din noi
Poezia, precum iubirea, trebuie sărbătorită mereu. Ea renaşte în fiecare zi. În noi, prin noi şi pentru noi. Ne vindecă neajunsurile, ne mângâie rănile şi ne înalţă spre infinit. Ne poartă pe tărâmuri unde timpul nu cunoaşte limite, ne lasă să atingem cerul şi să descoperim muzica sferelor înalte, să pătrundem în culorile absolutului şi să ne redescoperim prin ele, să evadăm din vremelnicie şi să dansăm cu eternitatea. Iar dragostea este cea mai frumoasă poezie din noi.
Cum poate fi eternul de ajuns
Aşa va fi mereu iubirea noastră,
Aşa va scrie ea un dor nespus,
Mă vei privi cu-o lacrimă albastră,
Te voi privi cu cerul la apus.
Povestea unei lacrimi
A fost odată ca niciodată o lacrimă. A coborât din cer într-o zi de toamnă şi încerca să îşi găsească un adăpost. A privit cum toamna îşi scria poveştile în natură şi în oameni. A admirat un amurg tomnatic şi un răsărit unic. A descifrat misterele copacilor goi, a atins frunzele si picturile realizate de toamnă. Dar îşi dorea să mai cunoască şi alte anotimpuri. Văzând privirea caldă a unui copil, a simţit că vrea să atingă candoarea şi s-a cuibărit acolo pentru ceva vreme. Se simţea bine în casa purităţii. Era lumină, linişte şi libertate. Părea că a pătruns într-un alt anotimp. Însă la scurt timp, copilul a început să simtă dorul părinţilor plecaţi departe. Lacrima se simţea neputincioasă în faţa inocenţei lui şi nu ştia cum să-i aline dorul. Ar fi vrut să străbată mări şi ţări şi să-i readucă lângă el pe părinţi. Apoi a privit spre cer de unde venise şi a lăsat o dorinţă să se înalţe.
Catrene melancolice
Să mă aştepţi când plouă cu tăcere
Şi soarele s-a furişat în noi,
Să mă aştepţi cu seara-n adiere
Şi zilele ce-au lăcrimat în ploi.
♠
Eu pot să fac din noapte strălucire
Eu pot să fac din noapte strălucire,
Tu poţi s-aduci lumina în cuvânt,
Eu pot să fac din toamnă nemurire,
Tu poţi s-aduci eternul pe pământ.
Cerul şi aforismele lui
Bogăție înseamnă să deții timp și spațiu nelimitat. De aceea există doar bogăție cerească şi sufletească.
♠
Nu există o taină mai frumoasă precum cea a lacrimii din cer.
♠
Stelele se ating prin reverie, idealurile se ating cu sufletul. Dar și idealurile sunt niște stele: singurele care pot străluci în palmele noastre.
♠
Să nu mă pierzi
Prin tine eu mă nasc a doua oară
Și nu-nțeleg de ce nu vrei să crezi
C-al meu destin e să îți fiu aproape
Și lumea s-o cuprind în ochii-ți verzi.
De prin suflet adunate
Sufletul este un univers nelimitat, pe când raţiunea este un univers limitat. În acest univers al sufletului se petrec fenomene importante pentru fiinţa umană, se încheagă armonii sau se dezlănţuire furtuni, se dau lupte crâncene sau se aşterne o linişte profundă. Aceste fenomene interioare aduc echilibrul sau dezechilibrează fiinţa umană. Raţiunea trimite diverse mesaje sufletului, iar el le prelucrează. Gândurile noastre sunt un factor primordial în declanşarea stărilor sufleteşti. Ele dau sentinţa şi de aceea trebuie să luptăm pentru drepturile noastre lăuntrice stimulând în mod favorabil raţiunea.
Misterul tău
De ce-mi sculptezi acelaşi suflet dur
Din stânci ce le-ai rănit adeseori
Și mă obligi târziul să-l îndur
Când risipești în mine doar culori?