Sonetul pământului
Să vindecăm pământul de durere!
Mai vreau ca doar o lacrimă cerească
În dragoste curată să-nvelească
Această lume frântă de tăcere.
poezii de suferinţă
A câta oară
A câta oară drumul ne desparte
Desculţi să rătăcim printre cuvinte,
Să ne scăldăm în lacrimile sfinte
Ce-au ferecat trecutul într-o carte?
Nădejdea să ne-ndrume înainte,
Îţi cer să laşi regretele deoparte
Şi nopţile care-au plecat deşarte
Se tânguie-n aceeaşi rugăminte.
Ce-i pasă timpului de noi
Ce-i pasă timpului de noi,
Ce leac mai are nepăsarea?
Ne-ascundem rănile în ploi
Cerşind luminii vindecarea.
Ce-i pasă clipei de-amintiri,
Ce leac mai are, azi, uitarea?
Ne-ascundem rănile-n priviri
Şi ne-nvelim cu resemnarea.
Ce suferinţă mai ascunzi în pleoape
Ce suferinţă mai ascunzi în pleoape
Şi câte nopţi pierdut-ai în negare
Când lacrimile-ţi spun fără-ncetare
Că haina pocăinţei nu te-ncape?
Tu caută a Cerului iertare,
Să-ţi fie zborul taină peste ape
Şi-n ochii trişti dureri de vor să sape
Să le dezlegi mereu prin înălţare.