Ce-i pasă timpului de noi,
Ce leac mai are nepăsarea?
Ne-ascundem rănile în ploi
Cerşind luminii vindecarea.
Ce-i pasă clipei de-amintiri,
Ce leac mai are, azi, uitarea?
Ne-ascundem rănile-n priviri
Şi ne-nvelim cu resemnarea.
Viaţa noastră cântă la chitară
Cu durerea verbului a fi,
Viaţa e o pasăre ce zboară
Să-şi dea viaţa pentru a trăi.
În cartea veşniciilor mai scrie
Că versul este puntea către soare,
Dar oare câte versuri ştiu să zboare
De nu ar fi rigoare-n poezie?
Prin forme şi mărimi redăm culoare,
Cioplim din timp şi spaţiu armonie
În jocuri care nasc o simfonie
Când socoteala timpului ne doare.
Viaţa noastră cântă la chitară
Cu durerea verbului a fi,
Viaţa e o pasăre ce zboară
Să-şi dea viaţa pentru a trăi.
Cum poate scrie omul veşnicia
Când timpul prin iubire se măsoară
Şi-n ochii neputinţei se strecoară
Secunda care-şi plânge agonia?
Un farmec blând tăcerea împresoară,
În suflete se scaldă elegia
Şi-n haina serii curge fantezia,
Doar liniştea din stele mai coboară.
