Povestea unei lacrimi
A fost odată ca niciodată o lacrimă. A coborât din cer într-o zi de toamnă şi încerca să îşi găsească un adăpost. A privit cum toamna îşi scria poveştile în natură şi în oameni. A admirat un amurg tomnatic şi un răsărit unic. A descifrat misterele copacilor goi, a atins frunzele si picturile realizate de toamnă. Dar îşi dorea să mai cunoască şi alte anotimpuri. Văzând privirea caldă a unui copil, a simţit că vrea să atingă candoarea şi s-a cuibărit acolo pentru ceva vreme. Se simţea bine în casa purităţii. Era lumină, linişte şi libertate. Părea că a pătruns într-un alt anotimp. Însă la scurt timp, copilul a început să simtă dorul părinţilor plecaţi departe. Lacrima se simţea neputincioasă în faţa inocenţei lui şi nu ştia cum să-i aline dorul. Ar fi vrut să străbată mări şi ţări şi să-i readucă lângă el pe părinţi. Apoi a privit spre cer de unde venise şi a lăsat o dorinţă să se înalţe.