Sonetul luminii
Cuvântul mi-a fost leagăn şi-alinare,
Iar casa mea e însăşi poezia,
În ochii ei veghează veşnicia
Şi toamna redevine vindecare.
Mă cheamă cu ardoare datoria
Şi-o lacrimă a coborât din soare,
Doar versuri cântă fără încetare
Sfinţind în doruri tainele şi glia.
Există, oare, floare mai frumoasă
Ori cer curat atât de cristalin
Cum este poezia luminoasă
Care aduce mărilor senin?
Nicicând nu intră noaptea-n a mea casă
Şi strâng la piept eternul dor divin.
Sonetul face parte din volumul Între cer şi pământ.
Dacă v-a plăcut acest sonet, mai puteţi citi Sonet poeziei şi poetului
26 iulie 2018 @ 13:38
O zi cit mai frumoasa si doruri implinite…
26 iulie 2018 @ 14:13
O zi plină de lumină. Mulțumesc mult pentru aprecierea poemelor.
26 iulie 2018 @ 13:39
Felucitari! Zi frumoasa.
26 iulie 2018 @ 14:13
Mulțumesc frumos pentru aprecierea versurilor. O zi minunată.
26 iulie 2018 @ 13:59
O zi frumoasa!
26 iulie 2018 @ 14:13
La fel vă doresc. Mulțumesc frumos pentru aprecierea poemelor.
26 iulie 2018 @ 14:17
Eu iti multumesc,imi incanta si imi alina sufletul versurile tale!
26 iulie 2018 @ 15:46
F.frumoase versuri
26 iulie 2018 @ 16:01
Mulțumesc mult. Tare mă bucur când oamenii citesc cu drag versurile mele.
26 iulie 2018 @ 15:48
Fii binecuvintata tu si harul tau.
26 iulie 2018 @ 16:02
Mulțumesc din suflet. Poezia rămâne casa mea. O zi minunată și cele mai frumoase gânduri.
Regăsire - sonet — Alexandra Mihalache
19 august 2018 @ 18:35
[…] Dacă v-a plăcut acest sonet mai puteţi citi şi Sonetul luminii […]