Degeaba

Degeaba plâng luminile şi marea,
Doar cerul mai ascultă jalea lor,
În temniţa uitării stă valoarea
Şi-n jurul ei prea multe taine mor.

Degeaba plâng iubirile şi zarea,
Deşertăciunea e un temnicer,
Ne schilodeşte trupul şi suflarea
Şi ţine prizonier întregul cer.

Degeaba plâng amurgurile vremii,
Obscuritatea umblă pe pământ
Şi înmânează cât mai multe premii
Acelora ce-şi sapă un mormânt.

Degeaba plâng luminile şi ţara,
Umanitatea nu e de găsit,
Şi-a părăsit sorgintea şi comoara
Şi-n urma ei un cer s-a prăbuşit.

Acum când plâng iubirile şi marea
Deşertăciunea are-un prizonier,
Dar nouă ne revine condamnarea
De-a exista zadarnic fără cer.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Sonetul pământului.