Iarnă, dor şi iertare

Eu am crezut că iarna-i doar poveste,
Dar am aflat că şi iertare este,
Deşi iubeam doar toamna cea de taină
Eu am aflat că iarna e o haină.

Că ea îmbracă rănile şi timpul
Şi numai ea rămâne anotimpul
Cu care ne-nvelim în amintire,
Eu am aflat că iarna-i nemurire.

Că ea îmbracă bolta şi pământul
Şi numai ea rămâne jurământul
Că soarele din noi nu va apune,
Eu am aflat că iarna-i rugăciune.

Iar dorurile urcă-n zări divine
Si-n ochii iernii vor să se-nchine,
Deşi iubeam doar toamna cea străină
Eu am aflat că iarna e lumină.

Că ea ne luminează întristarea,
Că ea sărută cerul, dar şi marea,
Că nu există altă frumuseţe,
Eu am aflat că iarna e nobleţe.

Eu am crezut că iarna-i doar poveste,
Dar am aflat că şi iubire este,
Deşi refugiul meu era în toamne
Azi numai iarna vreau să mă condamne.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi şi Iarna, un anotimp al sufletului