Iarna, un anotimp al sufletului

E iarnă, dorul iar mă viscoleşte,
Fiorul depărtării m-a cuprins
Şi-ntr-o ninsoare cerul mă priveşte,
O, Doamne, câte frumuseți ai nins!

De temeri și mustrări m-am descălțat,
Alerg în anotimpul de baladă,
Mi-e sufletul de pace însetat,
Veșmântul de mătase și zăpadă.

Spre albe zări se duc cocori de  pace,
Doar ochii tăi sunt tainic labirint.
Iar de iubirea-n lut se va preface,
A iernii rană nu pot s-o dezmint.

Mă redescopăr doar sub promoroacă
Prin iarna care umbrele-și deșartă,
Sculptând în stânci neîntinata artă
Tivesc culori ce timpul le îmbracă.

În ceața depărtării din sufletele noastre
În doruri necuprinse, pierdute-n destrămare,
Ai regăsit ninsoarea iluziei albastre,
Zbătându-se în pieptul lovit de remușcare.

De vei pleca în înserare
Luând cu tine marea mea,
Voi aştepta cu-nfrigurare
Ninsorile de catifea.

Catrenele fac parte din volumul

Anotimpurile sufletului

Dacă v-au plăcut aceste catrene, mai puteţi citi

Iarna şi iubirea-catrene.