Fără glas

Eu nu mai am putere să te strig,
Mi-e glasul asuprit de neputinţă,
Doar de absenţa ta îmi este frig
Şi cade toamna în a mea fiinţă.

Eu nu mai am putere să te-ascult
Şi nimeni n-ar putea să înţeleagă
Că tu ai fost în sinea mea un cult
Pe care-acum tăcerea îl reneagă.

Şi fără să te ştiu între  puteri,
Şi fără să te chem  din amintire,
Te recompun din toamnă şi tăceri
Şi te zidesc pe veci în a mea fire.

Dacă v-a plăcut această poezie, mai puteţi citi şi Fără leac.