Adevărurile

Ca două afirmaţii triste
Noi ne vom căuta mereu,
Cât soarele o să existe
Tu fi-vei adevărul meu.

Un adevăr se scrie-n mine
Şi-un adevăr îl porţi şi tu,
Nici nu mai ştim când este bine,
Iar da mai plânge pentru nu.

Cât realitatea ne provoacă
Şi binele învinge-un rău,
Cât lacrima ne mai împacă
Eu fi-voi adevărul tău.

În toate cele ce-au fost spuse
Un adevăr a sângerat
Şi un orgoliu ne vânduse
Când în priviri s-a înserat.

Dar am fugit din înserare
Şi timpul l-am oprit în loc
Să fim doar adevărul care
Trăieşte-n lacrimă şi foc.

Un adevăr se scrie-n tine
Şi la tăcere m-a constrâns
Nici nu mai ştim când este bine,
Iar nu pentru un da a plâns.

Ca două afirmaţii grele,
Ca binele ce poartă-un rău,
Aceasta-i voia sorţii mele:
Să fiu doar adevărul tău.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Între zi şi noapte.