Datorie
Suntem chemaţi urgent la datorie,
Dar ne-nglodăm mai mult în datorii,
Of, biet român bolnav de lăcomie,
Of, biet popor ce n-are doctorii.
Căzut la datorie-i tricolorul,
Cu toate astea e dator vândut,
Of, biet român ce şi-a cedat poporul,
Of, biet român ce eşti contrafăcut.
Şi sângele-a intrat în insolvenţă,
Dar nu era de datoria lui,
Of, biet popor n-ai loc nici la Urgenţă,
Of, biet popor rămas al nimănui.
Asimptomatici suntem, ce minune,
Doar datorii oftează din rărunchi,
Of, biet român ce nu ai naţiune,
Of, biet popor ce plânge pe genunchi.
Degeaba s-a cerut dezinfectare,
Ruşinea nu o spală niciun clor,
Of, biet român ce nu ai vindecare,
Of, biet român ce nu ai tricolor.
Această ţară e îndatorată,
Dar nu-i a noastră, despre ce vorbim?
Of, biet popor ce-ai fost doar bun de plată,
Of, biet popor cu jalea sinonim.
Suntem chemaţi urgent la datorie,
Dar ne-nglodăm mai mult în datorii,
Of, biet român bolnav de lăcomie,
Of, biet popor ce n-are doctorii.
Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Atâta timp.
Rebeka Torok
3 aprilie 2020 @ 11:35
Ce poezie potrivitā. Nici nu poti sa te hotarasti ce emoticon sa pui pentru ca poezia e foarte frumoasa dar continutul e un adevar trist
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 11:39
Mă bucur mult că vă plac versurile mele și vă mai aștept cu drag la poezie.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 11:39
Elena Bidirean
3 aprilie 2020 @ 11:41
O zi minunata!
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 11:42
La fel vă doresc și vă mai aștept cu drag la poezie.
Maria Mihail
3 aprilie 2020 @ 11:42
O, biată omenire!
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 11:43
O zi frumoasă să aveți și vă mai aștept cu drag la poezie.
Maria Mihail
3 aprilie 2020 @ 11:44
Alexandra Mihalache Mereu sunt pe-aici, printre versurile tale, fata frumoasă si talentată!
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 11:49
Cele mai frumoase gânduri.
Maria Mihail
3 aprilie 2020 @ 11:51
Alexandra Mihalache Cu gândul, te îmbrățișez si eu!🙏
Marcela Mihalache
3 aprilie 2020 @ 11:51
Adevarat si trist Doamne
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 11:52
Vă mulțumesc mult și vă îmbrățișez cu drag.
Ileana Norberg
3 aprilie 2020 @ 11:53
Trist , emotionant ,adevarat !Dumnezeu sa ne ajute !❤️❤️🙏
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 12:45
Multă sănătate vă doresc și vă mai aștept cu drag la poezie.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 12:45
Ileana Norberg
3 aprilie 2020 @ 12:47
Alexandra Mihalache
Cristina Ungureanu
3 aprilie 2020 @ 12:10
Bine punctat fiecare vers!Felicitari! Respect!♥️💐
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 12:45
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecieri.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 12:45
Multă sănătate vă doresc.
Cristina Ungureanu
3 aprilie 2020 @ 16:45
La fel și dv.O zi frumoasă să aveți!♥️🌹
Elena Suchoverschi
3 aprilie 2020 @ 12:17
Dureros, trist dar adevart!Doamne ajuta multa sanatate iti doresc!❤🌹🌹🌹
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 12:45
Cele mai frumoase gânduri.
Ion Mita
3 aprilie 2020 @ 12:41
Suntem acuma și noi parte,
A brounianei ne-ndurat vîrtej,
Cum să păstrăm a noastră puritate,
Cum să eșim din a ei clește întregi?
Maria Vulcan
3 aprilie 2020 @ 12:45
Respect!❤
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 12:46
Cele mai frumoase gânduri.
Silvia Cordea
3 aprilie 2020 @ 12:56
Ce bine exprimi în versuri această stare jalnică,rușinoasă până la urmă,în care ne aflăm!
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 13:24
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecieri.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 13:24
Vasile Botezatu
3 aprilie 2020 @ 12:58
Bine spus dar ce folos i România actuala unde fiecare se uita cun sa fure si sa se îmbogățească.
Anca Nechita
3 aprilie 2020 @ 13:00
Poezii deosebite. Sensibile, adevărate și pline de adevăr.
Lyly Elena
3 aprilie 2020 @ 13:19
Poezia este ca un ultim strigăt, catre acest popor bolnav, ce nu mai are doctorii să se vindece! Se va vindeca dar după ce va veni in fruntea lui un om iubitor de oameni, iubitor de țară, care să nu pună preț pe bunuri materiale, nici măcar pe el, să moară dacă va fi nevoie pt țara lui!
Să facă ordine si să disciplineze populația! Să facă legi drastice, și să înăsprească pedepsele, atunci și numai atunci vom reveni la ceea ce am fost cândva! Fără simț civic, fără unire, iubire si credință nu vom putea ieși din impas! O zi frumoasă să ai draga mea Te îmbrățișez cu tot dragul!
Lyly Elena
3 aprilie 2020 @ 13:20
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 13:23
Cele mai frumoase gânduri. Mă bucur mult că vă plac versurile mele.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 13:23
Lyly Elena
3 aprilie 2020 @ 13:39
Din toată inima, iubesc tot ce scrii!
Draghici Pompiliu
3 aprilie 2020 @ 13:45
BINE SPUS FICARE VERS VA FELICIT AVETI PERFECTA DREPTATE
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 13:55
Cele mai frumoase gânduri.
Draghici Pompiliu
3 aprilie 2020 @ 14:09
VA MULTUMESC
Lenuta Cicoroveanu
3 aprilie 2020 @ 13:49
Trist,dar foarte adevarat,multumesc!
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2020 @ 13:54
Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag la poezie.
Claudia Camelia Sara Mahmood
3 aprilie 2020 @ 15:35
Îți mulțumesc, că exiști! 🤗😍😘
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2020 @ 20:30
Mă bucur mult că vă plac versurile mele și vă mai aștept cu drag la poezie.
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2020 @ 20:30
Patrascu Patrick
3 aprilie 2020 @ 15:45
♥️🚴🏾♂️
Marcela Rusu
3 aprilie 2020 @ 16:43
Super poezie ptr.astfel de vremuri.
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2020 @ 20:30
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea poemelor.
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2020 @ 20:30
Cele mai frumoase gânduri.
Rodica Friciu
3 aprilie 2020 @ 17:00
❤🍀❤
Alexandra Mihalache
5 aprilie 2020 @ 1:01
Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri.
Dana Străchinariu
3 aprilie 2020 @ 17:26
Zi frumoasă Alexandra
Alexandra Mihalache
5 aprilie 2020 @ 1:01
Cele mai frumoase gânduri.
Geta Gîdea
3 aprilie 2020 @ 18:57
Admirație!
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2020 @ 20:31
Multă sănătate vă doresc și vă mai aștept cu drag la poezie.
Ion Carstea
3 aprilie 2020 @ 19:26
Frumoase gânduri
Alexandra Mihalache
5 aprilie 2020 @ 1:01
Mă bucur mult că vă plac versurile mele și vă mai aștept cu drag la poezie.
Maria Chindea
3 aprilie 2020 @ 20:40
In momente de rastriste si jale…superb
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2020 @ 20:13
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea poemelor.
Maria Chindea
4 aprilie 2020 @ 21:21
Alexandra Mihalache
Maria Chindea
4 aprilie 2020 @ 21:21
Maria Chindea
4 aprilie 2020 @ 21:21
Florina Ignat
4 aprilie 2020 @ 8:02
Trist,adevarat si foarte dureros.O zi frumoasa suflet drag.
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2020 @ 20:12
Multă sănătate vă doresc.
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2020 @ 20:12
Maricela Cotoc
4 aprilie 2020 @ 9:36
Ești minunata. O zi plina de iubire și frumos, suflet drag!
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2020 @ 20:12
Vă mulțumesc mult și vă îmbrățișez cu drag.
Florica Penu
4 aprilie 2020 @ 20:20
Foarte frumos ! Nici ultimul strigăt nu ne mai poate salva ! Felicitări
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2020 @ 20:30
Cele mai frumoase gânduri.
Maria Chindea
4 aprilie 2020 @ 21:22
Si eu va multumesc
Alexandra Mihalache
5 aprilie 2020 @ 0:59
Cele mai frumoase gânduri.
Gabi Visan
5 aprilie 2020 @ 21:39
Felicitări, Alexandra! Tot ce scrii tu, e numai adevăr, dureros și trist, din păcate!
Didina Cojocea
9 aprilie 2020 @ 17:15
O poezie potrivita timpurilor pe care le trăim! Doamne ajută! 😘