Măşti

Aceste vremuri tulburi şi barbare
În care chiar şi umbra ţi-o târăşti
Au dat deja o nouă promulgare:
Şi omul cel mai sincer poartă măşti.

Până mai ieri doar falsul avea mască,
Se ascundea de alţii şi de el,
Dar asta la nimic n-o să-i servească
În aste vremuri tulburi de măcel.

Acum, când ne vorbeşte efemerul,
Şi-n faţa lui purtăm acelaşi grad
Protecţie deplină are cerul,
Căci omul se maschează pentru iad.

Infernul ne trimite invitaţii:
E bal mascat în lume pentru toţi,
Şi măştile se scot la licitaţii,
Dar nu-i mai protejează nici pe hoţi.

Cu toţii avem dreptul la o mască,
Dar pentru nimeni nu e de folos
Căci, culmea, aste vremuri ne demască,
Şi, culmea, câte măşti rămân pe jos.

Cine mai joacă teatru o să vadă
Că masca nu-i aduce niciun rol,
Sfârşitul piesei nu e de faţadă
Şi nicio soartă nu e sub control.

Aceste vremuri tulburi şi barbare
În care chiar şi umbra ţi-o târăşti
Au devenit cu omul solidare
Şi-au renunţat să poarte nişte măşti.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Trădare.