Cartea, un suflet mereu deschis

Bunicul îmi spunea adesea: Sfântă-i cartea, dar şi sufletul omului. Şi sfinte parcă i-au rămas vorbele. El mi-a insuflat iubirea pentru carte şi mi-a explicat de ce aceasta are o importanţă covârşitoare. Cartea îţi va deschide ochii, dar nu uita să îţi deschizi şi sufletul, mă sfătuia cu înţelepciune.

Iar azi, după multe experienţe şi lectură, mă întorc la vorbele bunicului. De fiecare dată când deschid o carte îmi deschid şi sufletul. Timpul se măsoară prin cunoaştere şi iubire. Cărţile sunt cunoaştere. Noi trebuie să fim iubire. Să dezlegăm tainele cărţilor cu sufletul. Oricât am citi şi am studia, dacă nu există lumină în noi, cunoaşterea e zadarnică. Cea mai frumoasă cunoaştere este cea a profunzimilor. Şi doar sufletul o poate atinge.

Când vine vorba de carte, mă gândesc atât la educaţie, cât şi la lectură. În ceea ce priveşte învăţătura, am întâlnit mulţi intelectuali fără suflet, dar şi oameni simpli de o rară frumuseţe interioară. Totuşi, asta nu înseamnă că trebuie să mizăm doar pe suflet şi caracter. E drept că ele sunt în vârf , dar şi cartea ne ridică la anumite înălţimi şi ne aduce mari beneficii. Cei 7 ani de acasă nu vin din cărţi, dar anii cei îi preced au o cerinţă primordială: studierea. Şcoala nu produce nici talente, nici oameni cu suflet deosebit. Însă ea ne şlefuieşte abilităţile, ne responsabilizează, ne deschide noi orizonturi şi ne pregăteşte un viitor mai bun. Orice formă de educaţie este fundamentală. Dar să nu uităm de auto-educaţie. Tot ce înveţi în şcoală trebuie să reverşi în această lume într-un mod respectabil. Să deţii principii şi valori bine conturate şi să fii mereu în slujba frumosului.

Să vorbim şi despre şcoala vieţii. Unii spun că este cea mai importantă şi se bazează doar pe ea. Nu pot să îi contrazic în totalitate. Sigur că viaţa este un profesor şi ne învaţă multe, dar de fapt învăţăm din experienţe şi devenim mai puternici. Această luptă numită viaţă ne poate aduce  multe învăţăminte, dar nu şi cultură. Ne poate deştepta, dar nu şi culturaliza. Orice talent deosebit are nevoie de artă şi cultură pentru a progresa. Materii care lipsesc de la această “şcoală”. Dacă este cea mai importantă, atunci ar trebui să ne îndrumăm fiii şi nepoţii astfel: Draga/ dragul meu/mea, nu e nevoie să studiezi, tu trebuie doar să fii descurcăreţ şi să ai şcoala vieţii. Asta contează. Dar ar fi o greşeală cumplită, nu? Adevărul este undeva la mijloc şi poate fi explicat frumos astfel: Draga/dragul mea/ meu, trebuie să înveţi pentru a reuşi în viaţă, dar ia aminte şi din tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Cred că aceasta este îndrumarea corectă. Până să ne fie viaţa profesor, avem nevoie şi de alţi dascăli. Şi, mai cu seamă, de cărţi.

În ceea ce priveşte lectura, consider că este o altă cerinţă fundamentală pentru a progresa şi a ne lumina. Şi, poate, cea mai frumoasă pasiune. Nu există cărţi morale sau cărţi imorale. Cărţile sunt bine scrise sau prost scrise. Asta e totul, spunea Oscar Wilde. Şi ce înseamnă cărţi bine scrise? Aici e o problemă subiectivă deoarece suntem diferiţi şi asimilăm diferit expresia bine scris. Eu cred că sunt acelea în care autorul a reuşit să pătrundă în universul tău interior şi să îţi transmită un mesaj puternic. Nu a rămas doar o semnătură pe copertă, ci a trecut dincolo de filele cărţii. Prin  originalitate, profunzime, înţelepciune şi har. Sunt acele cărţi după a căror lectură realizezi că eşti mai bogat lăuntric. Că ai învăţat ceva, că te-ai regăsit în paginile lor şi te-ai redescoperit. Că te-ai identificat cu autorul. Şi asta se întâmplă când el scrie cu har dăruind şi celoralţi din lumina lor interioară. Scriitorul are o misiune importantă. Aceea de a transmite şi a dărui. De a scrie eternitate. De a se detaşa de el şi de a crea stări în care să se regăsească şi redescopere şi alţii. Şi, pentru că suntem diferiţi, ne alegem cărţi diferite şi scriitori diferiţi.

Depinde de noi şi de construcţia noastră interioară ce cărţi alegem să citim. De stările noastre interioare şi de ceea ce dorim să descoperim. Aşa cum ne alegem prietenii, aşa trebuie să ne alegem şi cărţile. Cu mare atenţie. O carte din care nu înveţi nimic înseamnă timp pierdut. Iar timpul este nepreţuit. Fiecare carte bună în care pătrundem cu sufletul ne îmbogăţeşte. Este una din cele mai frumoase maniere de a evada din tristeţile şi grijile cotidiene. Dar şi o bună terapie pentru suflet.

Iată o definiţie completă dată de Barbara Tuchman: Cărţile sunt purtători ai civilizaţiei. Fără cărţi, istoria este tăcută, literatura toantă, ştiinţa schiloadă, gândurile şi imaginaţia în repaos. Într-adevăr, fără cărţi ne depărtăm de lumină, frumuseţe şi adevăr. Ne depărtăm de artă şi profunzime. Şi, mai presus de toate acestea, ne depărtăm de noi înşine.

Oamenii ne pot dezamăgi uşor, însă cărţile cred că nu o vor face niciodată.  Ele ne vor lumina gândirea şi interiorul. În ele trebuie să regăsim frumuseţea şi adevărul. O carte extraordinară care vine de la un gânditor remarcabil este o corabie a gândirii, plină la refuz cu adevăr şi frumuseţe, spunea Theodore Parker şi îi susţin cu convingere ideea.

Astăzi se scrie foarte mult şi, din păcate, puţine cărţi sunt calitative. Nu tot ce vede lumina tiparului iese şi din tipare. Însă avem de unde alege. Cărţi frumoase şi bune ne-au rămas. S-a diminuat însă dorinţa de a lectura. Şi, odată cu ea, ne-am rătăcit şi noi. E nevoie de conştientizare şi întoarcere la frumos. E nevoie de regăsire. Iar pentru a ne regăsi pe noi înşine, a ne purifica şi a ne redescoperi, trebuie să ne întâlnim cu cartea. Acest unic adăpost unde ne putem odihni simţurile şi atinge profunzimi nebănuite.

Eseul face parte din volumul Rătăciri şi regăsiri.

Dacă v-a plăcut acest eseu mai puteţi citi şi Vindecarea prin artă.