Sonet melancolic

A fost de-ajuns iubirii să-i dau arme
Să lupte-n timp și spațiu. Fără margini
Povestea ta rescrisă-n sfinte pagini
Sub streașina tăcerii veșnic doarme.

Albastru vânt înlănțuie imagini,
Un glob de amintiri vrea să îmi sfarme,
Tomnatice priviri mă duc spre karme –
Condamn lumina plânsă în paragini.

De-a mea singurătate nu te teme,
Voi regăsi poemul de lumini
Când voi privi spre zările supreme

Şi niciodată nu vom fi străini.
Doar printre lacrimi, doruri şi dileme
O ultimă tăcere să-mi alini.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Dor suprem.