Pe culmile ironiei – cugetări şi aforisme
Unii îmi lasă impresia că au doar impresii.
♣
Admir un singur stăpân: cel care e stăpân pe sine.
♣
Cei mai trişti suferinzi sunt cei care suferă de ei înşişi.
♣
Cine umblă pe două cărări o caută de fapt pe cea de-a treia.
♣
Certificat de căsătorie? Căsătoria este în sine un certificat.
♣
Sunt oameni care nu au replică niciodată. Curios. Până şi cutremurul are una!
♣
În realitate unii nu pot fi readuşi la realitate.
♣
Te iert că nu m-ai iertat.
♣
Uneori îmi pedepsesc neputinţa. Atunci îmi rog ambiţia să îi zâmbească.
♣
Îmi pierd cumpătul când văd cum pierd vremea unii.
♣
Mulţi te judecă, dar puţini o fac cu judecată.
♣
Tăcerea plângea în ochii săi. Ce ploaie zgomotoasă!
♣
Unii tratează cu umor norocul şi, totuşi, el nu le surâde.
♣
Un alcoolist te face să te întrebi: oare bea cu sete sau bea cu foc?
♣
Deşi iubesc punctualitatea, întârzii la întâlnirile cu mine însămi.
♣
Prefer oamenii cu intenţii în locul celor cu atenţii.
♣
Şi-a făcut cruce când a ajuns la răscruce.
♣
Viaţa este o virtute păcătoasă.
♣
Unii se cred artişti doar fiindcă joacă teatru.
♣
Şi-a îndeplinit visul când nici nu mai visa.
♣
Desigur că nimic nu e sigur.
Cugetările şi aforismele fac parte din volumul
Dacă v-au plăcut aceste aforisme, mai puteţi citi şi Adevăruri păcătoase
Lidia
19 februarie 2018 @ 11:51
Felicitari ! Imi place mult !
Alexandra Mihalache
19 februarie 2018 @ 19:45
Mulţumesc mult.
Vasilica Anton Preda
19 februarie 2018 @ 12:56
FELICITARI.Stapanirea de sine este o calitate pretioasa.
Alexandra Mihalache
19 februarie 2018 @ 12:57
Vă mulţumesc mult. O zi frumoasă.
Vasilica Anton Preda
19 februarie 2018 @ 12:58
Rodica Stanciu
19 februarie 2018 @ 14:11
Totul la superlativ!
Alexandra Mihalache
19 februarie 2018 @ 14:21
Ioan Anghel
19 februarie 2018 @ 20:34
Felicitări !
Alexandra Mihalache
19 februarie 2018 @ 20:49
Mulţumesc din suflet. Seară liniştită.
Adevăruri păcătoase-cugetări şi aforisme — Alexandra Mihalache
22 martie 2018 @ 22:07
[…] Dacă v-au plăcut aceste cugetări, mai puteţi citi şi Pe culmile ironiei-cugetări şi aforisme. […]