Patimi şi lacrimi

Noi suntem orbii care au ajuns
Cu voia lor în temniţa cea sumbră
Când un pumnal de patimi ne-a străpuns,
Noi suntem însăşi noaptea care umblă.

De-atâta întuneric şi păcat
S-a pustiit pământul şi ne roagă
Să-i dăm iubirii dreptul meritat,
Căci a ajuns orfană şi beteagă.

Un cer de lacrimi vine pe pământ
Să readucă orbilor lumina,
Dar cine vrea al cerului veşmânt
Când nimeni nu îşi recunoaşte vina?

Noi suntem orbii care au semnat
Cu voia lor şi-o crudă ignoranţă
Un act pentru trădări şi dezbinat,
Noi suntem noaptea fără de speranţă.

Doar cerul s-a-ndurat şi a voit
Să le ofere orbilor iertarea,
Iar dragostea supremă a Grăit:
-Primiţi-Mă în voi, Sunt vindecarea.

Dar nicio noapte nu s-a vindecat,
Am prigonit iubirea cea frumoasă,
De-atâta întuneric şi păcat
Lumina a rămas fără de casă.

Noi suntem orbii care au ajuns
Cu voia lor în temniţa cea sumbră,
Doar întuneric nu avem de-ajuns,
Noi suntem însăşi noaptea care umblă.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Îndemn la umanitate.