Răstignirea dragostei

Am prigonit şi dragostea cerească,
Pe noi doar barbaria ne conduce,
Se-nchină ploi şi nu pot să privească
Lumina pironită pe o cruce.

Purtăm în vene crunta maladie
De-a biciui lumina şi iubirea,
Se-nchină nori şi nu pot să descrie
Cum sângeră pe cruce nemurirea.

A fost aici chiar dragostea divină,
Doar pentru noi şi-a noastră vindecare
Şi am avut în faţă o lumină,
Dar am lovit-o fără remuşcare.

Cerescul a venit cu-o misiune,
Doar pentru noi şi-a noastră mântuire
Şi am avut în faţă o minune,
Dar am lovit-o fără de oprire.

Acum am vrea lumină şi iertare,
Acum ne îmbrăcăm în pocăinţă,
Dar suntem boala fără de scăpare,
Acesta-i omul: trup de necredinţă.

E ziua cea mai tristă dintre toate,
Când omul a fugit din omenie
Şi Dragostea trecu-n eternitate
Vâzând în jurul său doar duşmănie.

E ziua cea mai grea şi e furtună,
O lacrimă din ceruri ne conduce
Să ne rugăm cu ploaia împreună,
Iertarea noastră sângeră pe cruce.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Cer şi Lumină.