Catrene de singurătate

Absenţa  ta mă lasă fără nume
Şi mă întreb de-i bine sau e rău,
Dar umbra mea e singură în lume,
Pe rana ei am scris numele tău.

Tu ai semnat durerea ce mă-nvinge,
De-acum eşti vinovat de boala mea,
Nu focul tău e cel ce mă respinge,
Tu însuţi vrei să fii o iarnă grea.

♠

Căzură lacrimi sfinte peste vreme.
Sunt clipa ta de dor îndurerată,
Eşti rana mea de-a pururi judecată
Şi te revăd în zările supreme.

♠

În gândul meu e-atâta zbuciumare
De s-au oprit secundele în loc
Ca să te-ntreb cu lacrimi şi mirare
De ce s-a stins al patimilor foc.

♠

De-ai ști ce mult te-am căutat,
Ninsorile-mi păreau străine,
Iar noaptea rătăcea în mine
Același gând netulburat.

♠

De ce îngheți şi timpul ce-a apus
Lăsând o urmă prinsă-n depărtări
Şi-mi scrii cuvinte care nu s-au spus,
Redevenind prin umbre doar uitări?

♠

M-ai condamnat cu legile supreme,
De dorul tău nici vara nu mai vine
Şi doar în ochii tăi îmi este bine,
Tu eşti eternitatea din poeme.

♠

Privirea mi-a rămas și azi văpaie,
O ultimă scânteie mai coboară,
Dar ochii tăi  s-au preschimbat în ploaie
De clipe dragi, trăite-odinioară…

Dacă v-au plăcut aceste catrene, mai puteţi citi Catrene de dor.