Sonetul tăcerilor

De ce iubirea uneori ne doare
Şi lacrime se-ascund între păcate
Când sufletele noastre vinovate
Deplâng lumina într-o inserare?

Cum poţi zidi durerea-ntr-o cetate
Când inima cuprinsă de ninsoare
A scris arzând o ultimă scrisoare
Semnând cu foc întru  eternitate?

Tăcerea e un spin care răneşte,
Iar rănile n-au leac de nu iubeşti
Şi numai cel care curat iubeşte

Îţi va deschide porţile cereşti.
Iubirea e lumina care creşte
Într-un potir de taine îngereşti.

Sonetul face parte din volumul Între cer şi pământ

Dacă v-a plăcut acest sonet, mai puteţi citi şi Un leac numit iubire.