Rondelul singurătății

Că reci ți-s brațele, singurătate,
Eşti însăşi boala lumii cea mai grea,
Pe umăr o tristețe iar mă bate
Şi simt cum lăcrimează umbra mea.

Se strâng la masă doruri şi păcate,
În toata rana lor se-aprinde-o stea,
Că  reci ți-s brațele, singurătate,
Eşti însăşi boala lumii cea mai grea.

Atâta noapte cade peste toate,
Privesc spre cer și simt că aș mai vrea
Să fiu un vers pentru eternitate
Aşa cum doar lumina ar putea.

…Că  reci ți-s brațele, singurătate!

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Singurătate.