Dezastre

Pământul, martor mut al crimei noastre,
S-a înecat în lacrimi şi în ură
Şi ne descrie-n sânge şi dezastre
Şi vrea un loc de veci lângă natură.

Pământul, un simbol de biruinţă,
S-a cufundat în cer şi-n rugăciune
Şi ne descrie în nesocotinţă
Şi nu mai este loc de vreo minune.

Pământul, cartea noastră cea mai sfântă,
S-a-nchis ca o lumină în blesteme
Şi ne descrie-n cele ce cuvântă
Şi-n iarna ce loveşte la extreme.

Pământul, casa noastră cea de taină,
S-a îngropat în ploaie şi regrete
Şi-a refuzat cea mai umilă haină
Şi n-a ştiut ce bocet să repete.

Pământul, legea noastră cea dintâie
Şi cea mai dureroasă condamnare,
Această sângerare în câlcâie
Dă ultima sentinţă-n cer şi mare.

Pământul, martor mut al crimei noastre,
S-a înecat în lacrimi şi în ură
Şi ne descrie-n sânge şi dezastre
Şi-şi dă suflarea doar pentru natură.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Manifest.