Cele mai grele boli: bolile sufletului

De multe ori suntem avertizaţi de specialişti în nutriţie sau cosmetică de existenţa unor ingrediente periculoase în produsele alimentare sau de îngrijire. Sănătatea trupească este foarte importantă. Dar să nu uităm de sănătatea sufletească. Aceasta e primordială. Şi atunci vorbim de alte ingrediente sau factori periculoşi care ne pot afecta nu doar trupul, ci şi sufletul şi raţiunea.

Sănătatea înseamnă echilibru şi moderaţie. În trup, în suflet sau în gând. De aceea trebuie să avem grijă de toate părţile fiinţei noastre pentru a fi sănătoşi. Boala înseamnă un dezechilibru în fiinţă care are loc din cauza mai multor factori care ne tulbură universul interior. Aceşti factori sunt de fapt stări care ne copleşesc şi care ne înving atunci când nu mai există lumină interioară şi credinţă.

În majoritatea cazurilor trupul se îmbolnăveşte pentru că sufletul este împovărat şi gândurile sunt negative. Aşa se instalează boala. Fără să ne dăm seama îi creăm un mediu prielnic unde să se dezvolte atunci când lăsăm noaptea să se aştearnă în noi. Însă, din fericire, există şi căi prin care ne putem feri de boală sau chiar vindeca. În primul rând, să realizăm că ajutorul şi salvarea se regăseşte tot în puterea noastră. Apoi e necesară voinţa. De a crede, de a spera, de a atrage lumina în noi.

Stările care declanşează boli cumplite în interiorul nostru şi ne macină sufletul sunt ura, mânia, invidia, stresul, supărarea şi orgoliul nemăsurat. Acestea aduc întunericul în fiinţa umană. Şi de ce stinge lumina? Pentru că ne lăsăm influenţaţi în mod negativ de cei din jurul nostru. Pentru că nu mai ştim să dăruim căldură acestei lumi. Uităm că umanitatea este cea mai sfântă lege şi se află în noi. Nu mai vrem să iertăm, să sperăm, să facem compromisuri şi să-i preţuim pe cei de lângă noi. Nu mai ştim să iubim necondiţionat. L-am izgonit pe Dumnezeu din noi şi uităm că avem un leac mereu la îndemână: credinţa.

Ura este una dintre cele mai grele boli pentru suflet. Un cancer al sufletului. Când îţi focusezi toate gândurile asupra cuiva şi ele sunt de natură negativă, atunci fiinţa ta se rătăceşte pe căi întunecate. Se îmbolnăveşte şi trupul deoarece în interiorul lui e un zbucium care nu permite luminii să mai pătrundă. E o luptă aprigă cu un trist deznodământ: devastarea fiinţei.

Avem prea puţin timp pentru a-l pierde într-o astfel de manieră. Avem o singură viaţă şi merită trăită frumos. Merită să ne focusăm asupra altor aspecte. Mult mai importante. Asupra unor chipuri dragi care ne motivează să trăim. Merită să iertăm, să căutăm liniştea călătorind sau citind şi să dăm fiecărei clipe şansa să devină specială. Să aşezăm tristeţile din trecut la locul lor şi să înţelegem că prezentul este cel mai frumos dar şi îl putem cuprinde în braţe. Că nu e timp de ranchiună şi lupte sufleteşti. Că avem nevoie de lumină în noi. Iar pentru asta trebuie să privim spre Cer. De acolo se revarsă lumina şi dragostea supremă. Credinţa are puteri nemărginite. Să nu o abandonăm niciodată.

Stresul este un alt factor care ne distruge sănătatea. Prea multe griji? Stai fără grijă că toţi oamenii au griji. Am aflat o reţetă deosebită împotriva stresului şi a supărărilor. Un prieten care trecea prin clipe grele, lovit de mai multe necazuri, era tot timpul implicat în acţiuni caritabile şi îşi îndrepta atenţia asupra altor persoane cu probleme. Iar eu mă întrebam cum poate în starea lui să mai aibă grijă şi de alţii. Aici este răspunsul care ne dă şi leacul. Nu şi-a pierdut timpul plângându-şi de milă sau crezând că situaţia lui este cea mai grea. A analizat lumea şi atunci a înţeles că există şi mai multă suferinţă pe pământ. Că sunt orfani înfometaţi în frig sau oameni cărora le-a ars casa şi au ajuns pe drumuri. A deschis bine ochii, dar mai cu seamă şi-a deschis sufletul către alţii. Şi, luptând pentru a-i ajuta pe alţii, s-a ajutat pe sine însuşi. Supărarea nu l-a mai copleşit întrucât a adus bucurii altor suflete mai necăjite, iar bucuria acestora a devenit o bucurie şi pentru sine. Un pansament care i-a vindecat rănile şi i-a adus lumină interioară.

Cred că aceasta este calea spre vindecare. Vindecându-i pe alţii ne vindecăm pe noi înşine. Trebuie doar să înţelegem că toţi oamenii au probleme şi că, oricât de grea este situaţia prin care trecem, întotdeauna putem găsi o situaţie şi mai grea în jurul nostru. Că există şi mai multă durere şi suferinţă pe pământ. Că nu a ajuns toată la noi. Iar dacă ne implicăm în a face această lume mai frumoasă şi mai caldă, vom primi la rândul nostru căldură şi vindecare sufletească. Pentru asta merită să trăim. Pentru a aduce lumină şi bucurie celor din jur. Nu pentru a ne mânia sau invidia pe alţii. Nu pentru a ne mângâia orgoliul şi nici pentru a alerga după avuţii.

Adevăratele averi sunt în noi, iar acestea sunt iubirea, altruismul, iertarea, liniştea şi credinţa. Pentru ele merită să luptăm şi să căutăm mereu să readucem lumina acolo unde a dispărut. Să credem, să ne rugăm, să iertăm, să iubim cu intensitate şi să gândim pozitiv. Atunci vom fi cu adevărat sănătoşi. Acestea sunt condiţiile pentru a trăi frumos şi ne a vindeca sufleteşte.

Dacă v-a plăcut acest eseu mai puteţi citi şi Sănătatea, una din marile avuţii