Târziul din noi – poezii

Amurg

Amurgul dintre noi e o poveste
scrisă în frânturi de timp
pe braţele purpurii ale reveriei
şi  lasă clipele ostenite
să adoarmă pe umerii nemuririi
fără să-şi ia rămas bun
de la vremelnicie….

Soarele răsfrânge o amintire
într-un decor mirific
undeva la poalele munţilor
care se îneacă în amurg….

O lacrimă sfinţeşte pământul însetat
de jurăminte neîntinate
când soarele învaţă să zâmbească
într-un freamăt  târziu….

Nu e vreme de suspine.
E vremea amurgurilor din noi
Care ard pe rugul eternităţii….

♥

Melancolie

 M-ai privit cu ochi îndureraţi
lăsând regretele să alunece pe obrazul serii
parcă ascultam un cântec al înstrăinării
care străpungea perdeaua timpului
şi noi rămâneam undeva neclintiţi
aşteptând un freamăt
care să ne mângâie tâmplele…

Te-am privit cu ochi înlăcrimaţi
fără a şti de unde veneau doinele
care ne inundau sufletele
însetate de limpezimea speranţei..

N-am ştiut să-ţi aştern prezentul la picioare
nici să spăl  trecutul de amintirile obscure
care ne-au împiedicat să mai visăm
şi să fim din nou acelaşi suflet
modelat din imperfecţiunile vremii
într-un trup al statorniciei.

♥

Sărutări nevinovate

Pe pleoape grele de nelinişte
s-a topit un sărut
iar timpul amorţit nu a mai pus întrebări
a lăsat căldura iubirii
să dezlege durerile şi teama
sculptând sărutul din lutul adâncimilor
într-o formă a perfecţiunii…

Culoarea asfinţitului învăluia marea în linişte
când timpul începea să răspundă misterelor
lăsând căldura soarelui să vindece rănile
care-au asudat în lutul adâncimilor
căutând leacul într-un sărut…

La ţărmul făgăduinţei se va odihni iubirea
aşternută pe umerii necuprinsului
şi va trimite scântei către fiecare stea
care se adăposteşte în noi
şi care ne sărută genele
pentru a ne vindeca de tăcere.

♥ 

Târziul din noi

 Taina nopţii s-a risipit într-o tăcere
o umbră a rămas să vegheze necunoscutul
care îmi vorbea despre tine
cel care ai îngheţat târziul într-un sărut
topind îndoielile care sufocau existenţa…

Tu eşti cel care a alungat noaptea
strivind sub paşii săi umbrele unei amăgiri
şi ai înrămat luna în ochii eternităţii
fără a şti că noi suntem şoaptele efemerului
într-o seară caldă de vară
la ţărmul mării…

Târziul din noi a învăţat că dincolo de cuvinte
ne înălţăm prin zâmbete de lumină
şi că zborul este anotimpul lăuntric
al viselor care se leagănă în nemărginire
pe aripi de biruinţă.

♥

Vocea iubirii

 Mă strigă iubirea printre ramuri de speranţă
iar ecoul ei se spulberă în depărtarea albastră
precum un vânt rece
care-şi caută adăpost
dar se cuminţeşte
în văile dorinţelor aprinse.

Vocea iubirii e un cântec fredonat de astre
care răzbate în pânzele efemerului grăbit
contopindu-se cu soarele
într-un decor sublim
numărând secundele până la asfinţit
atunci când murmurul ei
devine veşnicie.

Îi simt chemarea în fiecare val netulburat
îi ascult paşii
care se îndreaptă spre infinit
cum un izvor limpede îşi caută sorginte
lăsând acorduri de vioară
să mângâie trupurile noastre
ostenite de atâtea căutări
vocea ei ajunge la ţărmul visării
unde se transformă în desăvârşit
căci doar acolo
stelele pot îngâna iubirea
într-un cântec divin.

Poeziile fac parte din capitolul Târziul din noi – poezii în vers liber din volumul Între cer şi pământ