Sonetul inimii

Iubirea e un înger care plânge
Cu lacrime de rouă şi de floare,
Se-nalţă în tăcere către soare
Când bolta de lumină se răsfrânge.

A-nnobilat a zărilor culoare,
Amurgul care scrie doar cu sânge
Şi glasul care freamătă şi strânge
Acorduri de viori nemuritoare.

Iubirea este marea cea albastră
Şi orizontu-n care tremurăm,
Arde-va veşnic în privirea noastră

Un dor intens prin care respirăm.
Iubirea e a cerului fereastră
Fără de care noi nu existăm.

Sonetul face parte din volumul Între cer şi pământ.