Poezia şi poetul-sonete
Sonet poeziei
A plâns cu soare astăzi nemurirea
Când s-a-mbrăcat cu haina de lumină
În care cerul teama îşi alină,
Iar stelele-şi revarsă strălucirea.
Doar lacrimi vii se zvântă-n zarea lină,
Cu vers divin îşi vindecă iubirea,
Îngheaţă în amurguri amintirea
Si-ntr-un târziu cu mările suspină.
Nu e sălaş mai sfânt ca poezia
Să-şi clatine eternul într-un vers,
Prin veacuri şi-a urmat călătoria
Şi rănile din suflete a şters.
A încuibat în ochii noştri glia
Şi-n templul ei întregul univers.
Sonet poetului
Poetul este însăşi veşnicia
Ce-a sărutat cuvintele cu jale
Şi-a tremurat în doine abisale
Zidind din trupul vieţii poezia.
Atâtea lacrimi varsă în pocale,
În ochi i se-oglindeşte elegia,
Din veacuri izvorăşte fantezia,
Doar cerul scrie dorurilor sale.
O lacrimă de înger se aşterne
Pe versul său de timp neîntinat,
Prin sita vremii dorurile-şi cerne
Acelaşi cer din care s-a-ntrupat,
Căci el, poet al mărilor eterne,
De nemuriri nu s-a mai vindecat.
Sonetele fac parte din volumul
Între cer şi pământ
Cornelia Popoiu
3 martie 2018 @ 19:32
O seară frumoasă!
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 19:39
Mulţumesc asemenea, scumpă doamnă.
Cornelia Popoiu
3 martie 2018 @ 19:41
Iordache Grozav
3 martie 2018 @ 19:36
Buna seara!
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 19:40
La fel vă doresc.
Jugaru Todică Adriana
3 martie 2018 @ 19:36
O seară plină de poezie!
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 19:40
Mulţumesc mult. Seară minunată.
Iulia Hututui
3 martie 2018 @ 19:43
O seara minunata!!!???
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 19:48
Mulţumesc asemenea.
Marcela Bugnaru
3 martie 2018 @ 19:52
Da , Ingeras ….asa cred ca esti ….”Intre cer si pamint” jumatate fiinta ,jumatate inger …terapie e poezia ta ! Inainte ma ajuta muzica clasica …acum cind nu am la indemina recurg la poeziile tale ..
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 19:55
Mulţumesc din suflet Vă îmbrăţişez cu drag. Seară minunată.
Marcela Bugnaru
3 martie 2018 @ 19:56
Chiar am nevoie ! Iti multumesc si eu! O seara frumoasa si inspiratie sa ai !
Olga Purcar
3 martie 2018 @ 19:53
Frumos. O seara frumoasa
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 19:55
Mulţumesc asemenea, suflet drag.
Liliana Dumitru
3 martie 2018 @ 19:57
Buna seara! Superbe versuri!
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 20:22
Mulţumesc mult, suflet frumos.
Rodica Stanciu
3 martie 2018 @ 19:59
Minunată!
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 20:22
Mulţumesc frumos, suflet drag.
Mariana Merliu
3 martie 2018 @ 20:04
La mulți ani, d-na Alexandra Mihalache!
Este ziua scriitorilor!
La multă inspirație!
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 20:23
Mulţumesc din suflet. Seară minunată.
Mariana Merliu
3 martie 2018 @ 20:24
La fel va doresc!
Și vă urmăresc oricând cu plăcere!
Doina Popescu
3 martie 2018 @ 20:13
La multi ani suflet romantic de scriitor…Multumesc pentru fiecare vers, ce este desprins din sufletul tau!
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 20:23
Mulţumesc frumos, suflet drag. Vă îmbrăţişez. Seară minunată.
Ghita Pascalau
3 martie 2018 @ 20:21
Frumos ! La multi ani de ziua scriitorilor !
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 20:23
Mulţumesc mult. Seară minunată.
Dana Ciocarlie
3 martie 2018 @ 21:27
Noapte buna !Astept cu drag alte noutati !
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 21:38
Vă mulțumesc mult și vă îmbrățișez. Seară minunată.
Dana Ciocarlie
3 martie 2018 @ 23:00
Maria Mesteacan
3 martie 2018 @ 21:50
O lacrima de înger… Cit de frumos suna. Și ce imagine apare. Este tot ce trebuie pentru a simți îngerii aproape. Sa fiți binecuvântata pentru sensibilitatea pe care o revarsă poezia dumneavoastră.
Alexandra Mihalache
3 martie 2018 @ 23:26
Mulțumesc mult, suflet frumos. Vă pup cu drag și vă îmbrățișez. Seară minunată.
Matematica poeziei — Alexandra Mihalache
21 martie 2018 @ 12:32
[…] Dacă v-a plăcut acest sonet, mai puteţi Poezia şi poetul-sonete. […]
Sonetul luminii — Alexandra Mihalache
26 iulie 2018 @ 13:12
[…] Sonetul face parte din volumul Între cer şi pământ. Dacă v-a plăcut acest sonet, mai puteţi citi Sonet poeziei şi poetului […]