Cea mai grea pedeapsă

Pedeapsa ta mereu o port cu mine
Şi te revăd la fiecare pas
Când tot cerşesc puterilor divine
Iertarea ce mă lasă fără glas.

Te-ai îmbrăcat de ieri în nepăsare,
Iar haina ta îmi pare cea mai grea,
O porţi atât de simplu, nu te doare,
Şi nu ştii ce povară duce-n ea.

În gândul meu e-atâta zbuciumare
De s-au oprit secundele în loc
Ca să te-ntreb cu lacrimi şi mirare
De ce s-a stins al patimilor foc.

Când clipa-mi răspundea îndurerată
Iertarea ca un orb te căuta,
Voia să-ţi amintească încă-o dată
Că cea mai grea pedeapsă e a ta.

Dacă v-a plăcut această poezie, mai puteţi citi şi Lacrima luminii.