Dreptul la poezie
Eu n-am avut nici pledoarie
Când cerul mi-a trimis mandate:
M-a condamnat la poezie,
O simt în pieptul meu cum bate.
Şi mi-o asum ca pe-o sentinţă
De la instanţele divine
Şi nu am altă locuinţă,
Tristeţea ei mi se cuvine.
Dar am un foc şi-o rugăminte,
Acum când e ceremonie:
Vă rog, la masa de cuvinte,
Să vă-nchinaţi cu poezie.
Îngenunchiez într-o iertare,
Mi-e trupul doar păcat şi vină,
E dreptul meu la vindecare
Şi dreptul vostru la lumină.
Eu scriu cu lacrima tăcerii
Despre iubiri nemuritoare
Şi mă predau pe veci durerii
Doar pentru cer şi pentru mare.
Tristeţea mea e poezie,
La fel e şi tristeţea voastră,
Un dor stă în genunchi şi scrie
Cu toată toamna lui sihastră.
E poezie-n legea firii
Şi nu urmez o altă cale,
De vine vremea despărţirii
Cedez doar frumuseţii sale.
Eu scriu cu lacrimă de sânge
Despre a lumii nedreptate
Şi simt mereu cum cerul plânge
Cu toamne şi eternitate.
E poezie-n nori şi-n stele
Şi numai ea mă recunoaşte,
Eu cred că dorurile mele
Se sting doar pentru a renaşte.
Eu scriu cu lacrimă din soare
Despre minunile din lume
Descoperind că-ntr-o ninsoare
Doar dragostea poartă un nume.
E ultima confesiune
Şi mă retrag în veşnicie:
Un singur soare nu apune,
Iar el se cheamă poezie.
Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Dreptul la iubire.
Blanaru Nicu
3 aprilie 2019 @ 18:47
BUNA SEARA,
FRUMOASE, VERSURI,,,
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 18:57
Mă bucur că vă plac poemele mele și vă mai aștept cu drag. Seară liniștită să aveți.
Gabi Visan
3 aprilie 2019 @ 18:51
Versurile sunt superbe! Ca de fiecare dată. Mă fascinezi, sincer, cu poezia ta minunată!!! Sincere felicitări
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 18:57
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 18:58
Sunteți minunată și vă îmbrățișez cu drag. Cele mai frumoase gânduri.
Ileana Norberg
3 aprilie 2019 @ 18:51
Un singur soare nu apune,
Iar el se cheama poezie ..
Sublim ! Felicitari !?
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 18:59
Vă mulțumesc mult și vă îmbrățișez cu drag.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 18:59
Mă bucur că vă plac poemele mele.
Lenna Elena
3 aprilie 2019 @ 18:52
Seara minunata
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 18:57
La fel vă doresc, suflet frumos care iubește poezia.
Nicu Lae
3 aprilie 2019 @ 18:53
Ma înclin ! ?
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 18:58
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea poemelor.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 18:58
Seară liniștită să aveți și vă mai aștept cu drag la poezie.
Nicu Lae
3 aprilie 2019 @ 19:13
Multumim ! Seara Faina !
Zamfira Pora
3 aprilie 2019 @ 18:53
Minunate versuri! Pledoarie pentru iubire si suferința produsă de ea!Felicitări creatoarei plina de talent si profunzime!???
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 18:58
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea poemelor.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 18:58
Seară liniștită să aveți și vă mai aștept cu drag pe blog să citiți și alte articole și poezii.
Geluta Gela
3 aprilie 2019 @ 19:10
Ce frumos !
Seară linştită, dulce poezie ! ?❤️?
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 19:52
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 19:52
La fel vă doresc, suflet frumos care iubeşte poezia.
Laurentiu Chelaru
3 aprilie 2019 @ 19:19
Adevărate vremuri tulburi! Nu numai alinarea poetului este vindecarea noastră ,ci și ridicarea pe înălțimile adevărate ale existenței , apropierea de cer, de iubire. Tămăduitoare poezie a sufletului ,creata cu multa suferință a poetului. Recunoștința!
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 20:04
Vă mulţumesc din suflet. Mă bucur că vă plac versurile mele şi vă mai aştept cu drag.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 20:04
Seară frumoasă vă doresc.
Nicoleta Calefariu
3 aprilie 2019 @ 19:34
Superb poem cu versuri alese, pline de profunzime, triste si tulburatoare. Suferinta provocata de iubire care gaseste alinare in poezie. „Un singur soare nu apune, Iar el se cheama poezie”. Este o binecuvantare a scrie cu sufletul tau in sufletul celuilalt.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 19:53
Vă mulţumesc din suflet. Am scris-o pentru ziua de mâine când voi împlini 33 de ani. Seară minunată şi îmbrăţişări.
Nicoleta Calefariu
3 aprilie 2019 @ 20:16
Alexandra Mihalache Superb poemul dar foarte trist pentru evenimentul de maine. Eu la 33 de ani am cunoscut adevarata fericire pe care o simt prezenta si azi in sufletul meu. Maine imi doresc sa fii vesela si fericita. Seara minunata si imbratisari.
Geta Gîdea
3 aprilie 2019 @ 19:43
Wow !Minunat !Prețuire şi respect! Seară frumoasă să aveți! ?❤
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 19:53
Mulţumesc din suflet. Mă bucur mult că vă place poezia mea.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 19:53
Seară minunată şi îmbrăţişări.
Geta Gîdea
3 aprilie 2019 @ 19:57
Geta Chiriac
3 aprilie 2019 @ 19:43
Felicitari
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 19:54
Mulţumesc mult pentru aprecierea versurilor.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 19:54
Seară frumoasă şi vă mai aştept cu drag la poezie.
Geta Chiriac
3 aprilie 2019 @ 20:36
Alexandra Mihalache ai poezii care imi plac
Betty Elisabeta
3 aprilie 2019 @ 19:44
Buna seara ! Mii de mulțumiri pentru frumoasele versuri
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 19:54
Sunteţi minunată şi vă îmbrăţişez cu drag.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 19:54
Seară minunată şi vă mai aştept cu drag la poezie.
Gelu Iancu
3 aprilie 2019 @ 19:56
Nu i usor sa scrii poezie,tb subtirime,finete.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 20:03
Seară frumoasă vă doresc.
Gelu Iancu
3 aprilie 2019 @ 20:05
Cu mult drag..asemeni va doresc.
Costica Trusca
3 aprilie 2019 @ 20:00
La noaptea – jumatate, orologiul o noua zi ,
Bate…..E ziua ,ce din noapte pleaca , zi incarcata de..multe primaveri..Ale dv.,domnita !
LA MULTI ANI !
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 20:03
Vă mulţumesc din suflet. Mâine este şi ziua mea. Seară frumoasă şi mă bucur că vă place poezia mea.
Costica Trusca
3 aprilie 2019 @ 20:24
Dv., sunteti printre randuri ,cu anticipatie pt.maine !!
Noapte lina !
Bona Adrian
3 aprilie 2019 @ 20:05
FOARTE FRUMOS!?
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 21:29
Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri.
Rozalia Stan
3 aprilie 2019 @ 20:23
„Tristeţea mea e poezie,
La fel e şi tristeţea voastră,
Un dor stă în genunchi şi scrie
Cu toată toamna lui sihastră.”
O altă poezie superbă! Felicitări Alexandra! Seară liniștită îți doresc din ❤️! ?❤️
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 21:30
Vă mulțumesc mult și vă îmbrățișez cu drag.
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 21:30
Cele mai frumoase gânduri.
Gheorghe Vameşu
3 aprilie 2019 @ 20:34
O seara plăcută !
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 21:30
La fel vă doresc.
Roxana Buda
3 aprilie 2019 @ 22:08
Un singur soare nu apune niciodata…are pe cerul lui o stea frumoasa precum versurile care ne incata..trebuie sa ai har. .. si il ai deplin!!!!]O seara frumoasa suflet frumos!!!
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 23:01
Mulţumesc mult. Seară minunată.
Ion Petreus
3 aprilie 2019 @ 22:20
,,Poezia lumii toată,zi de zi la ușă-ți bată,Bunul Dumnezeu să,-ți de-a tot ce îți dorești și-o stea”La Mulți Ani.pentru mâine ??? &???
Ion Petreus
3 aprilie 2019 @ 22:21
,,erată,, să-ți dea
Tita Pop
3 aprilie 2019 @ 22:55
Poezia,frumos mijloc de descatusare a sufletului..
Alexandra Mihalache
3 aprilie 2019 @ 23:00
Mulţumesc din suflet. Vă îmbrăţişez cu drag.
Tita Pop
4 aprilie 2019 @ 7:21
?
Ion Petreus
4 aprilie 2019 @ 0:19
Undeva am greșit, poate am comentat nepotrivit,și am văzut că nu mai răspundeți,îmi cer scuze,nu aș vrea să vă fi mâhnit.?
Mioara Croitoru
4 aprilie 2019 @ 5:04
Doamne , cat de frumos , cata sensibilitate ! Divin ! Felicitari , suflet minunat !
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2019 @ 14:00
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea poemelor.
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2019 @ 14:00
Cele mai frumoase gânduri.
Lena Lako
4 aprilie 2019 @ 5:38
Minunate versuri! Vă îmbrățișez cu drag!
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2019 @ 14:00
Mulțumesc mult, suflet frumos care iubește poezia.
Mihai Litescu
4 aprilie 2019 @ 7:59
Felicitări!
Frumos!
La mulți ani cu sănătate și fericire!
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2019 @ 14:00
Mulțumesc mult. Cele mai frumoase gânduri.
Elena Grindean
4 aprilie 2019 @ 16:33
FELICITĂRI
Alexandra Mihalache
8 aprilie 2019 @ 16:09
Vă mulțumesc mult și vă îmbrățișez cu drag.
Lili Ana
4 aprilie 2019 @ 17:05
Prețuire și admirație! Felicitări! ???
Alexandra Mihalache
8 aprilie 2019 @ 16:09
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea poemelor.
Alexandra Mihalache
4 aprilie 2019 @ 19:20
La mulți ani!
Alexandra Mihalache
5 aprilie 2019 @ 19:41
Mulţumesc mult.
Alexandra Mihalache
8 aprilie 2019 @ 16:08
Mulțumesc mult.
Identitate — Alexandra Mihalache
30 aprilie 2019 @ 18:47
[…] Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Dreptul la poezie. […]