De vorbă cu timpul – cugetări şi aforisme
Ochii blânzi ai copilăriei lăcrimează cu amintire, flori şi mângâiere.
♣
Nu orice om merită timpul tău, însă toți își merită timpul lor.
♣
Viața este precum o vioară pe corzile căreia alunecă fragil timpul.
♣
Timpul se măsoară prin iubire și cunoaștere.
♣
Inima este un ceas lăuntric care poate sfida timpul prin iubire.
♣
Timpul poate schimba natura, dar nu și natura umană.
♣
Paroxismul vieţii este renaşterea.
♣
Eroii aleg prin sacrificiu să scrie cu viața lor o filă a eternității.
♣
Viața este o rapsodie a timpului al cărei ecou străpunge veșnicia.
♣
Destinul omului este să alerge către absolut și niciodată să nu-l prindă.
♣
Mulți oameni nu știu de unde să înceapă. Însă niciunul nu știe unde se va sfârși.
♣
Prezentul este timp tangibil.
♣
Tinerețea este timpul cunoașterii. Bătrânețea este timpul înțelepciunii.
♣
Numai lăuntric poţi realiza cât de repede s-a scurs timpul.
♣
Timpul nu are limite în adâncurile tale, însă are limite în fața ta.
♣
Inocența este timp independent. Bătrânețea este timp dependent.
Cugetările şi aforismele fac parte din volumul
Dacă v-au plăcut aceste cugetări despre timp, mai puteţi citi Călătorie prin timp.
22 februarie 2018 @ 10:23
Bună dimineața !
22 februarie 2018 @ 10:32
Mulțumesc asemenea.
22 februarie 2018 @ 11:37
Timpul curge diferit pentru bărbați și femei,pentru copii și adulți, pentru om și natura…
22 februarie 2018 @ 11:51
Vă îmbrăţişez. O zi liniştită.
22 februarie 2018 @ 13:50
Bună ,o zi frumoasă !
22 februarie 2018 @ 14:24
22 februarie 2018 @ 15:39
Multumeasc suflet drag, pentru tot ce ne asterni pe hartie si mai mult in sufletul nostru flamand de nou si frumos…Esti un talent care a fost darul lui Dumnezeu pentru tine, si-l impartasesti cu daruire semenilor ..Ma simt onorata sa ma aflu in lista ta …binecuvatari la fiecare pas cu multa inspiratie!
22 februarie 2018 @ 15:40
Mulțumesc mult, dragă doamnă. Apreciez. Cele mai frumoase gânduri. Vă pup cu drag și vă îmbrățișez.
22 februarie 2018 @ 17:32
???
22 februarie 2018 @ 19:09
Mulţumesc mult.
23 februarie 2018 @ 13:03
MINUNATE!
23 februarie 2018 @ 13:20
Mulţumesc mult.
23 februarie 2018 @ 13:20
Despre oameni şi timp-cugetări şi aforisme — Alexandra Mihalache
12 martie 2018 @ 10:00
[…] De vorbă cu timpul şi Călătorie prin timp […]