Un leac numit iubire

Eu nu cunosc alt leac, numai iubirea,
În palma sa a scris divinitatea,
Să smulg din ochii ei eternitatea,
Iar rănile să-ţi mângâi cu privirea.

Şi nu cunosc alt drum, doar libertatea,
Dar nu vreau a trăi fără simţirea
Care-mi inundă între linişti firea,
Prin care-mi regăsesc identitatea.

N-am cunoscut un alt fior mai mare
Şi nu cred că în lume-ar exista,
Căci multe flori se leagănă sub soare,

Dar numai una poate vindeca.
Deşi fiinţa este trecătoare
Iubirea e puterea de-a-nvia.

 

Poezia face parte din volumul Între cer şi pământ

Dacă v-a plăcut acest sonet, mai puteţi citi şi Aşa cum n-a mai fost.