Simţul umorului, terapia celorlalte simţuri

Nu-mi pot imagina lumea fără umor aşa cum nu îmi pot imagina cerul fără soare sau stele. Cel mai frumos simţ este simţul umorului. Această lumină a raţiunii este şi singura valoare care face celelalte valori să zâmbească. Totodată, umorul este anotimpul primăverii care se poate aşterne pe chipul uman ca o confesiune a buneidispoziţii. Poţi purta fiecare anotimp în privire sau în suflet. Şi îţi dau un sfat serios: poartă mai cu seamă anotimpul primăverii în suflet sau privire dacă vrei să străluceşti.

Viaţa este o virtute păcătoasă, dar şi o glumă serioasă cum spunea Victor Hugo. De aceea, de multe ori trebuie să apelezi la această armă fină numită umor pentru a te apăra de tristeţi şi rutină. Trebuie să înveţi că puterea râsului poate alunga iarna din fiinţa ta. Cred că bucuria trebuie să fie pentru om ceea ce este Soarele pentru sistemul solar, iar remarca lui Chaplin să îţi rămână adânc întipărită în minte: O zi în care nu ai râs e o zi pierdută.

Umorul este un bun de preţ construit pe suportul unui alt bun: bunul simţ. Iar ţinta sa este tot bună: bunadispoziţie. Calitatea lui este determinată de aceşti factori. Umorul trebuie să danseze în noi pe muzica buneidispoziţii şi de fiecare dată să stea la braţul bunului simţ. Acesta este adevăratul umor: o săgeată a veseliei plecată din arcul bunului simţ. În esenţă, umorul e un bun care defineşte un om bun. Tot aici ne conduc şi spusele lui Dostoievski: Dacă un om râde din tot sufletul, înseamnă că este un om bun.

De ce e nevoie de umor în artă? Pentru că şi arta trebuie să zâmbească. Însuşi umorul este o artă. Cea de a picta zâmbete pe pânza realităţii, de a scrie bucurie pe filele vieţii şi de a da sunet liniştii interioare. Iar în artă el se dezvăluie sub mai multe forme.

Pe scena literară joacă unul din cele mai importante roluri. Sâmbure al multor genuri, umorul reuşeşte să se afirme de fiecare dată ca fiind cel mai popular personaj. El întruchipează bunadispoziţie, dar şi spiritul luminii. Îi revin multe aplauze, iar ca bonus o duzină de hohote de râs. Umoriştii pot fi consideraţi doctori, nu glumă. Ei îţi oferă medicamentul împotriva monotoniei şi tristeţii. Şi, culmea, acest medicament nu are nici contraindicaţii, nici efecte adverse. Unii chiar recurg la supradozaj. Nu e rău să leşini de râs. Şi, făcând haz de necaz, cel mai frumos sfârşit cred că e acela să mori de râs. Epigrama, schiţa umoristică, aforismele cu umor, satira sunt câteva dintre genurile umoristice care creează dependenţă şi pot deveni contagioase. Nu te sfii să iei acest virus şi să te molipseşti. Febra lui este de fapt vindecătoare.

Cu umorul m-am împrietenit încă din copilărie. Bunicul meu era un om vesel şi un mare iubitor de satiră cu un talent de narator înnăscut. Pentru el, umorul era un izvor al fericirii şi îl numea soarele din noi. El mi-a prezentat personajele umoristice simbolice literaturii noastre şi m-a condus în lumea poveştilor nemuritoare ale lui Ion Creangă, dar şi a schiţelor lui Caragiale. Cred că majoritatea din noi ne regăsim în afirmaţia lui Creangă: Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu când mă gândesc la copilărie, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie. Veselia copilăriei este o amintire care devine terapie. Atât de multă bucurie simţeam în filele cărţilor umoristice, încât le-am aşezat la loc de cinste şi revin cu mare drag asupra lor când vreau să mă binedispun. Pentru mine aceste cărţi sunt balsam pentru suflet, iar creatorii acestor personaje legendari. M-au cucerit iremediabil umoriştii şi asta pentru că ei reuşesc să realizeze ceva admirabil: să-ţi readucă seninătatea pe chip, pofta de viaţă şi zâmbetul.

Să nu uiţi de umorul din teatru şi film pentru că şi acolo îndeplineşte un rol remarcabil. Piesele de teatru şi filmele în care umorul este protagonist sunt cele pe care le îndrăgim de regulă cel mai mult. Nici din muzică sau desen nu lipseşte umorul fiindcă el nu e doar un artist al condeiului, ci şi al sunetului sau al graficii. De aceea, el rămâne un artist mereu la modă. Cum s-ar putea demoda când el defilează pe scena existenţei noastre şi ne vindecă neajunsurile? Indubitabil, umorul este acel accesoriu pe care dacă ştii să îl porţi şi să îl pui în valoare, vei reuşi să străluceşti frumos.

Pentru că oamenii sunt diferiţi, şi umorul lor se manifestă diferit. Esenţa lui rămâne însă aceeaşi: înseninarea vieţii. Chiar dacă la englezi întâlnim acel umor sec, cinic şi uneori macabru, şi ei au simbolurile lor când vorbim de umor. Nu pot să nu amintesc de Charlie Chaplin, geniul care a combinat umorul cu suferinţa şi a cărei figură expresivă sigur că nu poate fi uitată niciodată. La fel ca personajele emblematice Stan şi Bran create de actorii britanici Stan Laurel si Oliver Hardy. Pe de altă parte nemţii, ruşii şi turcii sunt consideraţi naţii mai reci, mai dure care nu îmbrăţişează uşor umorul. Dar oare Nastratin Hogea nu e de fapt un Păcală al turcilor? Poate sunt subiectivă în cântărirea umorului, dar eu cred că umorul românesc este aproape perfect. Umoriştii noştri se ridică la înălţime pentru că au construit un umor care conţine toate datele necesare pentru a fi considerat de calitate. Avem umorişti de excepţie în toate ramurile artei. Şi nu vă păcălesc, doar Păcală o poate face. Trebuie să rămânem consumatori fideli ai umorului.

De ce e nevoie de umor în relaţiile dintre oameni? Pentru că el pune bazele prieteniei şi de multe ori pe cele ale iubirii. Semnificaţia cea mai importantă este aceea că uneşte şi reuneşte oamenii, aşa cum afirma Tolstoi: Umorul e o forţă. Nimic nu uneşte oamenii mai mult decât râsul. Iată puterea nebănuită a acestui simţ: de a lega oamenii în frumoasa taină a prieteniei prin starea de bine pe care o creează. Şi nu doar a prieteniei. Însăşi dragostea este cea mai puternică apropiere dintre oameni şi de multe ori ea s-a aprins din focul unui zâmbet pătrunzător şi din strălucirea unei priviri calde.

Din păcate, am remarcat în ultimul timp că oamenii sunt tot mai trişti. Chipurile lor cufundate în melancolie parcă nu îşi mai găsesc mângâierea şi alinarea. De ce uităm că avem la îndemână cel mai bun tratament? Cred că trebuie să te refugiezi în braţele umorului pentru a te vindeca de tristeţi. Chiar şi tristeţea se îmblânzeşte când o salută umorul. Poate că şi norii s-ar ascunde dacă ar ploua cu bucurii. A sti să râzi în clipele tragice înseamnă a şti să stăpâneşti tragicul, spunea Marin Preda. De multe ori uiţi că sufletul îşi poate afla mângâierea în braţele umorului atunci când realitatea te loveşte cu asprime. Şi poate că umorul e mai real decât tragicul. În ceea ce priveşte afirmaţia lui Marin Preda, cred că ea reprezintă de altfel şi mesajul filmului La vita e bella. Pentru că povestea se desfăşura în timpului războiului, un părinte a fost nevoit să sfideze tragicul de dragul fiului său şi a putut face asta apelând la umor. Deşi povestea curge într-o manieră tristă, protagonistul a putut stăpâni tragicul. Astfel a reuşit să-i dea tristeţii o haină fermecătoare. Dar numai pentru că a ştiut să mângâie durerile cu căldura umorului.

Multe aspecte nu trebuie să fie luate prea în serios fiindcă ele îţi umbresc existenţa. Poate că trebuie să cauţi mereu să îţi îndulceşti clipa cu desertul numit umor. Şi poate că trebuie să mai şi râzi de lucrurile prea serioase. Trebuie să învăţaţi să râdeţi. Pentru a ajunge la umorul de calitate, nu vă mai luaţi prea mult în serios, afirma Hermann Hesse.

Seriozitatea e o haină prea apăsătoare şi uneori e nevoie să o laşi la garderobă. Dar umorul chiar trebuie luat în serios, la fel ca afirmaţia lui William Thackeray: Simţul umorului este unul dintre cele mai bune articole de îmbrăcăminte pe care le putem purta în societate.

E bine să ne întrecem în glume, dar nu e bine să te întreci cu gluma. E esenţial să ştii care e doza perfectă pentru a nu trece de pragul bunului simţ. Dacă se depăşeşte acest prag, atunci se îngroaşă gluma. Ea nu trebuie să fie subţire, dar nici să cazi în ridicol. Trebuie să ştii să stăpâneşti balanţa. Nu-i de glumă cu acest aspect. Umor înseamnă calitate şi nu toţi ştiu să îl cântărească şi să îl ofere în maniera potrivită şi corectă.

Acolo unde s-a stins umorul s-a stins şi lumina. Din nefericire, există şi oameni străini de umor. Cu aceştia nu se poate glumi pentr că ei nu înţeleg farmecul umorului. Am întâlnit de-a lungul timpului mulţi oameni taciturni pe chipul cărora nu am descifrat vreo bucurie sau vreun zâmbet. Atmosfera din jurul lor era una tristă şi apăsătoare. Parcă se retrăgeau în ploile toamnei sub un veşmânt mohorât şi nu doreau să închidă umbrela. Referitor la ei, Heinrich Heine a dat un sfat excelent: Acolo unde râsul nu se aude să nu îţi opreşti niciodată pasul. Acolo unde nu e veselie şi spirit solar, nu ai de ce să rămâi.

Fără umor ne-am risipi existenţa într-un mod trist. Chiar dacă uneori viaţa îţi scoate în cale obstacole şi sufletul este apăsat de greutăţi, tind să cred că remarca lui Shakespeare este plină de morală: Atâta timp cât mai putem zâmbi, cauza nu este pierdută. Orice zâmbet face ca pasul tău să fie mai uşor. Învaţă să dansezi în ploaie zâmbind.

Dacă gluma îşi îndeplineşte sau nu misiunea, depinde de destinaţie. De firea omului la care ajunge. Acolo se semnează misiunea ei. Nu toate urechile ascultă şi percep, unele doar servesc auzului. Dacă acea ureche nu doar aude ci şi asimilează gluma pentru a-şi răsfăţa simţurile, înseamnă că a ajuns la destinaţia potrivită şi că misiunea ei este îndeplinită.

Niciodată nu trebuie să-ţi pierzi acest simţ deosebit, întrucât vei cădea la examenul numit viaţă, dar şi la cel al fericirii. Atâta timp cât găzduieşti umorul în tine, sufletul se hrăneşte cu lumină. Un suflet cald este un suflet unde locuieşte şi umorul. Dostoiesvki definea umorul ca fiind agerimea spiritului şi reuşea să stabilească greutatea lui în fiinţa omenească prin afirmaţia: Râsul este cel mai sigur examen al sufletului omenesc. Şi cred că subliniază un adevăr puternic: a ne testa simţul umorului este una dintre testările necesare şi deosebit de importante ale universului nostru lăuntric.

În glumă se spun şi multe adevăruri pentru că glumele îmbracă adesea realitatea într-un mod nostim. De aceea este satirizată mereu mama-soacră şi nu tata-socru. Lăsând gluma la o parte, umorul trebuie să fie o băutură fină. Gluma bună este precum o pastilă efervescentă care conţine o doză perfectă de umor. E necesară şi ironia, dar fină şi în cantitate moderată.

Cred că George Orwell avea dreptate când afirma că scopul unei glume nu este de a degrada fiinţa umană, ci de a ne reaminti că ea este deja degradată. Cele mai reuşite glume satirizează păcatele omeneşti. Asta urmăresc şi genurile umoristice. Teme ca alcoolismul, lenea, prostia, minciuna şi hoţia stau adesea la baza unor glume tari. Şi nu strică să facem haz de necaz din când în când. Imperfecţiunea noastră trebuie tratată şi cu zâmbete. E perfect să fim imperfecţi. Atât de perfect, încât de putem amuza.

Îi admir pe cei care ştiu să se amuze chiar şi de ei înşişi în stil mare, autoironizându-se. E un mod plăcut de a te accepta şi cu defectele, nu doar cu calităţile. Şi poate şi o dovadă de înţelepciune. Îmi sunt dragi astfel de oameni pentru că în jurul lor construiesc mereu o atmosferă plăcută. În alte cazuri, râsul exprimă chiar lipsa înţelepciunii şi anume alegerea timpului nepotrivit de a plasa glume cât şi a persoanelor nepotrivite pe baza cărora se râde. Nu degeaba a rămas proverbul: râde ruptul de cârpit şi ciobul de oala spartă. Simţul umorului trebuie să stea la sfat cu simţul ridicolului. Unii oameni se amuză pe seama altora fără a fi în măsură să o facă. Aceştia cad în penibil fără a-şi da seama şi sunt departe de umorul de calitate. Din păcate, există multe cazuri de acest gen. Sunt cei care te pun în situaţii neplăcute şi poţi spune că ţi-e ruşine de ruşinea lor.

Celelalte simţuri îşi găsesc terapia în umor deoarece el dispune de o putere vindecătoare. Nu doar că te mângâie, dar şi eliberează energiile blocate. Este o manieră caldă de a instala energii pozitive în fiinţa ta. Taină a sufletelor care vibrează cu strălucirea solară, în umor se ascund şi alte taine prin care înveţi să stăpâneşti esenţele realităţii. Şi nu de puţine ori ai nevoie de porţii serioase de râs care să îţi aline sufletul. Asa cum cerul îşi exprimă seninătatea, aşa şi omul îşi exprimă lumina interioară prin acest simţ.

Pentru unii umorul e o boală serioasă, pentru alţii o glumă cu gust amar. Dar, de fapt, boala e a celor în care umorul nu mai trăieşte. Osho spunea că râsul trebuie să fie rugăciunea noastră. Iar eu cred că avea dreptate. Umorul este o binecuvântare. Nu stinge lumina din sufletul tău.

Din meniul tău nu trebuie să lipsească râsul. Aşa cum spunea Calistrat Hogaş, râsul şi veselia sunt sarea şi piperul vieţii. Fără aceste condimente nu poţi da gust clipelor şi nici savura frumuseţea lor.

Eseul face parte din volumul Rătăciri şi regăsiri.

Dacă v-a plăcut mai puteţi citi Vindecarea prin artă.