Antologia aforismului român contemporan

Una dintre cele mai frumoase antologii pe care le deţin şi din care fac parte este Antologia aforismului român contemporan, ediţia a II-a, septembrie 2017. Aceasta a fost coordonată îndeaproape de Lucian Velea, Preşedintele Asociaţiei Culturale Citatepedia. De altfel, Lucian Velea a contribuit şi la tehnoredactarea acestei antologii publicată la Editura Digital Unicorn care aparţine tot Asociaţiei Culturale Citatepedia.

Consider că aforismul este un adevăr îmbrăcat memorabil. O strălucire care îţi atinge sufletul şi în care te regăseşti. Dar, mai important, o strălucire care îşi pune amprenta asupra raţiunii tale fiindcă din adâncimile ei izvorăşte multă înţelepciune. Am descoperit în filele acestei antologii că profunzimea şi cultura s-au îmbrăcat memorabil, filosofia şi analiza au fost şlefuite profund şi au dat naştere unor expresii pline de înţelepciune. Citind această antologie inedită a fost ca şi când m-am aşezat lângă bunicul meu, un om cu multă înţelepciune, şi am ascultat cu emoţie şi interes sfaturile sale. Cine n-are bătrâni să-şi cumpere, e o zicală celebră din popor. Aş mai adăuga: iar cine descoperă aforişti, se descoperă pe sine. Am remarcat cu bucurie că sunt mulţi iubitori ai aceştui gen şi asta pentru că e un gen care oferă, care îţi mângâie sufletul, care te povăţuieşte. Aforismul este o hrană spirituală de mare preţ.

Nu-i cereţi Soarelui să vă explice misterul nopţii.
Valeriu Butulescu

Cei 40 de autori de aforisme care s-au reunit în această ediţie au contribuit la realizarea unei grădini de flori de o rară frumuseţe. Fiecare floare se remarcă prin unicitate. Fiecare floare e diferită, dar rămâne deosebită. Este o floare ale cărei petale te îmbie la meditaţie şi al cărei parfum îţi copleşeşte simţurile. Plimbându-te prin această grădină de flori vei simţi rolul benefic pe care îl au asupra sufletului şi raţiunii tale.

Cel ce nu e fericit oriunde, nu e fericit niciunde; cel ce nu e fericit oricând, nu e fericit nicicând.
Silvia Velea

Sunt onorată că mă regăsesc printre cei care au realizat această grădină de flori preţioase. Astfel, m-am alăturat unor nume consacrate în acest gen precum: Valeriu Butulescu, Vasile Ghica, George Grafir, Teodor Dume, Lucian Velea, Viorel Vintilă, Dan Costinaş, Paula Adriana Cozian, I.M.Popa, Marius Robu, Aculin Levitzki, Mihai Enachi, Adina-Cristinela Ghinescu, Codrin Ştefan Ţapu, Ovidiu Kerekes, Constantin Ardeleanu, Michelle Rosenberg, Leliana Rădulescu, Cristinel Mortici, Sorin George Vidoe, Victor Martin, Nicolae Petrescu-Redi, Ionuţ Caragea, Boris Marian Mehr, Dan Surducan, George Budoi, Gabriel Petru Băeţan, Gheorghe Mihail, Silvia Velea, Nicolae Mareş, Beatrice Vaisman, Constantin Păun, Girel Barbu, Sorin Şomandra, Ştefan Munteanu, Rodica Nicoleta Ion, Florin Mihalcea, Vasile Vulpaşu, Constantin Iordache.

Omul trăieşte pentru a iubi şi iubeşte pentru a trăi.

Aforismul inimii este iubirea, iar aforismul cerului este lumina. Ai nevoie mereu de iubire, dar şi de lumină. În drumul tău, deseori plin de taine şi întrebări, ai nevoie de poveţe şi de mângâieri scrise tot cu iubire şi lumină. Eu le-am găsit şi dăruit în aforisme. De aceea, consider că sunt un vers care vrea să devină un aforism, iar în această antologie visul meu a prins aripi şi va zbura atunci când florile mele vor reuşi să îţi mângâie simţurile.

Antologia aforismului român contemporan, ediţia a II-a, este disponibilă tuturor doritorilor pe site-ul Citatepedia.org: