Misterul tău

De ce-mi sculptezi acelaşi suflet dur
Din stânci ce le-ai rănit adeseori
Și mă obligi târziul să-l îndur
Când risipești în mine doar culori?

De ce îngheți şi lacrima-n apus
Lăsând dorinţe frânte-n depărtări
Şi-mi scrii cuvinte care nu s-au spus
Redevenind prin umbre doar uitări?

Şi, iar, de ce privești marea-n abis
Când inima ți-e mare-nvolburată?
Ţi-ai înecat adâncuri într-un vis
Strigând iubirea-n valuri câteodată.

Te-ntreb, dar nu primesc niciun răspuns.
Mă pierd în ceață ca o destrămare;
Misterul tău, încă, nu m-a străpuns
Rămâne-vei în veci o întrebare!

Poezia face parte din volumul Anotimpurile sufletului

Dacă v-a plăcut această poezie, mai puteţi citi şi poezia Întrebări.