Jertfă

Nu-s lacrimi îndeajuns să ţi se-nchine,
Nici doină mai frumoasă şi mai tristă,
Iubirea de la Cer ţi se cuvine
Şi toate celelalte ce există.

Ai fost o mamă bună şi bogată
Şi te-ai jertfit, s-o ducă fiii bine,
Dar astăzi ţi-e mai greu ca niciodată
Şi doctorii întârzie la tine.

De fapt în noi e boala cea cumplită.
Noi ne-am lipsit de cinste şi onoare
Şi te-am lăsat în zdrenţe, umilită,
Şi n-am aprins măcar o lumânare.

Privirea ta mai caută lumina,
Dar noapte e în noi şi peste toate,
Păcatele s-au cununat cu vina,
Noi înşine am devenit păcate.

Tu stai în frig, în lacrimi şi durere,
Iar fiii tăi petrec şi se răsfaţă,
Când cerul îi priveşte în tăcere
S-a-mbolnăvit şi dreptul sfânt la Viaţă.

Nu-s lacrimi îndeajuns să ţi se-nchine,
Nici doină mai profundă şi mai vie,
Iubirea de la Cer ţi se cuvine
Icoana mea de doruri, Românie!

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Ultimul apel.