Falsitatea : nu sunt fotografi, dar pozează bine

Oamenii sunt trişti şi îngânduraţi. Trec abătuţi pe străzi, cufundaţi în nelinişti şi ignorând ce se petrece în jurul lor. Uită să mai zâmbească şi să se bucure de clipa prezentului. Unde s-au ascuns fericirea şi bucuria vieţii? Cum unde? Pe reţelele de socializare. Aici pluteşte o stare de fericire intensă. E o lume perfectă. Viaţa la superlativ. Oare acesta este raiul?

Dacă vă mai întrebaţi cum arată fericirea, o puteţi admira oricând pe reţelele de socializare. Defilează cu un zâmbet pătrunzător şi chiar sfidează pshilogii care încearcă să dreagă zdruncinările umane. Păi de psihologi mai e nevoie când există un loc în care pot fi etalate toate bucuriile? Şi e o concurenţă aprigă pentru titlul de cel mai fericit om. Luptă strânsă pentru marele premiu. Unul mai fericit decât altul. Şi cu ceilalţi cum rămâne? Păi ei să citească Fericirile şi să mai spere că va veni şi la ei ziua în care vor radia în aşa manieră.

Din păcate, vorbim de o fericire falsă. Sub aceste chipuri se ascund altfel de trăiri. Fericirea rar poate fi surprinsă în fotografii. Asta pentru că durează câteva clipe. Intense, frumoase, determinate de bucurii ale vieţii. Nu stă nimeni cu aparatul de fotografiat tot timpul şi, culmea, surprinde chiar acele momente. Ele nu sunt planificate. Poate doar un fotograf plătit la evenimente speciale, cu adevărat emoţionante, să surprindă cadre de bucurie urmărind permanent stările. Restul sunt altfel de fotografi. Cei care planifică. Cei care se chinuie să pozeze bine. Reuşesc, însă în spatele imaginilor stau altfel de stări şi gânduri. Triste, zbuciumate, care vor cu orice preţ să arate altfel. Şi nu îi mint pe ceilalţi. De fapt se mint pe ei înşişi.

Înainte de fotografii, se merge la garderobă. Găsesc o vestimentaţie care schimbă aspectul şi atmosfera şi chiar impresionează în jur. După scurt timp, această haină îi strânge şi o dau jos. Dar ce mai contează? S-au făcut fotografiile necesare, au ajuns unde trebuie, le va evalua un juriu şi aşteaptă un premiu. Nu e doar fals, e şi uz de fals. Fărădelegi în toată regula. Dar de ce păcătuieşte atât de mult? Pentru a impresiona pe cei din jur. E vorba de orgolii. Dar şi de suferinţă! Suferă mult să arate altceva. Deh, ca să ajungi la fericire trebuie să ştii ce e suferinţa.

Nu există fericire planificată. Şi nici durere. Lacrimile oricând pregătite arată prefăcătorie, nu jale, spunea memorabil Syrus. Tot aşa stă treaba şi cu zâmbetele planificate. Trist. Mai trist e că unii îi admiră pe aceşti fotografi falşi şi se necăjesc asemenea unor copii care văd jucării mai frumoase la alţii şi şi-ar dori şi ei cu ardoare. Pentru ei ar trebui angajaţi nişte fotografi profesionişti să le facă nişte poze în realitate fericiţilor. Acolo unde nu îi vede nimeni şi nu mai poartă măşti. Dar mă tem că s-ar întrista şi mai tare văzând realitatea. Şi, tot asemenea unor copii, ar acţiona cu milă şi chiar le-ar oferi jucăriile lor celor mai puţini norocoşi.

Pe scena vieţii toţi suntem actori, însă puţini joacă într-o piesă de valoare. Când lupta e atât de mare pentru a fi cel mai bun, să nu uităm de adevăratele bucurii ale vieţii şi că drumul până la fericire arată altfel. Şi tare frumos ar fi să o admirăm în imagini atât de des! Lumea e departe de perfecţiune, şi, totuşi, aproape de fericire. Însă tocmai prin modul de a gândi se depărtează de ea. Cred că trebuie să medităm asupra vorbelor înţelepte ale lui Gabriel Garcia Marquez: Toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte fără să ştie că adevărata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf. Un sfat demn de urmat. Aşadar, să luptăm pentru bucuriile noastre. Satisfacţiile vin în urma unor reuşite. Şi vom reuşi dacă luptăm cu determinare. Trebuie doar să fim împăcaţi cu noi înşine.