Dor tomnatic

S-au întâlnit părerile de rău
În toamna neuitării care eşti
Şi-abia acum, când mor de dorul tău,
Am înţeles ce-nseamnă să trăieşti.

Nu mai am drepturi, nu ştiu cine sunt,
Mă biciuieşte ploaia şi prevăd
C-abia acum, când dorul îl confrunt,
Am să-nţeleg ce-nseamnă un prăpăd.

Probabil în dezastru o să cad,
Nici toamna nu m-ajută să rezist
Şi-abia atunci, în focul unui iad,
Am să-nţeleg că eu nu mai exist.

C-am ars de tot şi n-a rămas nimic,
Că am trădat luminile cereşti
Şi-abia atunci, când n-am să mă ridic,
Am să-nţeleg ce-nseamnă să orbeşti.

Eternă va fi toamna pentru noi,
Iar cerul un poem care-a prezis
C-abia atunci, când n-ai să vii `napoi,
Am să-nţeleg că dorul m-a ucis.

S-au întâlnit părerile de rău,
E toamna neuitării din fiori
Şi-abia acum, trăind de dorul tău,
Am înţeles ce-nseamnă şi să mori.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Vindecare.