Casa de nebuni

Alo, Casa Speranţei? Iar vă sun!
E vreo speranţă, daţi instrucţiuni?
Dar nimeni nu răspunde, la ce bun?
Şi voi suna la Casa de nebuni.

Alo, alo, e cineva pe fir?
Aş vrea întreaga Casă s-o rezerv
Acum când tot românu-i în delir
Şi nu mai are cuget şi nici nerv.

Suntem nebuni de groază şi dor
Şi nu mai ştim de-i noapte ori e zi
Şi care este pasul următor,
Ne internaţi sau pustnici vom sfârşi?

Cum fiecare stă la casa lui
De a crăpat şi varul pe pereţi,
Tu, viaţă, ai rămas a nimănui
Şi doar cu sihăstrie ne îmbeţi.

Alo, alo, m-aude careva,
Vom însera din nou în rugăciuni?
Plătim oricât pentru a rezerva
Şi-a sta cu toţi la Casa de nebuni!

A fi sau a nu fi, tot stăm pe gânduri,
Umblăm nebuni după ceva firesc,
Normalitatea cere  patru scânduri
Şi o vom duce-n locu-i sihăstresc.

De-atâta rătăcire am orbit,
A respira înseamnă mult prea mult,
Un aer liber nu e de găsit,
S-a-nchis şi el în casă mai demult.

Dreptul la viaţă pare interzis,
Dar circulă pe drumuri de năuc,
Nici uşa casei nu s-a mai deschis,
Primiţi-o şi pe ea la balamuc.

Ne-aliniem, alineaţi mintal,
Nu mai avem nici simţuri, nici vecini,
S-a sinucis şi factorul poştal
Când a văzut cât suntem de străini.

E dezolant, ce singuri am rămas,
Tu, om, care ai fost şi nu mai eşti,
Tu, viaţă, ce-n pustiuri te-ai retras,
Întoarce-te la cele omeneşti.

Alo, Casa Speranţei? Iar vă sun!
E vreo speranţă, daţi instrucţiuni?
Dar nimeni nu răspunde, la ce bun?
Căci s-a închis şi Casa de nebuni.