Culmi păcătoase la Revista Integrame cu umor
Umorul este lumina vieţii noastre. Dacă umor nu e, apoi nimic nu e. Una din revistele mele de suflet este Revista Integrame cu umor, ai cărei redactori-şefi sunt Mihai Frunză şi Cristian Rotariu. Este o revistă deosebită care aparţine Elixir Press şi se remarcă prin umorul de calitate.
În numărul 203, abia apărut pe piaţă miercuri, mă regăsesc şi eu cu rubrica de texte umoristice- Culmi păcătoase.
Culmile păcătoase de care sunt vinovată de această dată:
Culmea matematicii: Să te aduni după ce îţi vezi soacra.
♦
Culmea chimiei: Să bei până te faci praf și pulbere.
♦
Culmea fizicii: Să te tragă curentul electric.
♦
Culmea dărniciei: Să fii atât de darnic cu soacra încât să-i dai şi foc.
♦
Culmea curajului: Să-i reciţi soacrei poezia Plumb.
♦
Culmea aroganţei: Să porţi braţară de aur doar pentru a-i arăta soacrei că ai meserie.
♦
Culmea răbdării: Să aştepţi să râzi la urmă ca să râzi mai bine.
♦
Culmea sănătăţii: Să o iei la sănătoasa când apare soacra.
♦
Culmea competiţiei: Să te întreci cu gluma.
♦
Culmea loviturii: El era bătut în cap.
♦
Culmea tăcerii: Să nu ai replică deşi cutremurul are mai mereu.
♦
Culmea inconştienţei: Să bei până îţi vezi soacra în triplu exemplar.
♦
Culmea igienei: Să-ţi speli rufele în public.
♦
Culmea privirii: Să rămâi cu ochii în soare.
♦
Culmea nebuniei: Să-ţi iubeşti soacra la nebunie.
♦
Culmea neatenţiei: Să cazi în nesimţire.
♦
Culmea lenei: Să respiri doar ca să te afli în treabă.
♦
Culmea ştiinţei: Să ştii de frică soacrei.
♦
Culmea inteligenţei: Să faci pe prostul şi să rămâi aşa.
Aşa arată rubrica mea în Revista Integrame cu umor 203:
Integrame cu umor poate fi găsită la chioşcurile de ziare, Inmedio şi benzinării. De asemenea, poate fi achiziţionată online.
Gheorghe Vameşu
23 februarie 2018 @ 21:27
O seara frumoasa !
Alexandra Mihalache
23 februarie 2018 @ 22:02
La fel vă doresc.
Gheorghe Balanescu
23 februarie 2018 @ 22:55
Să ști că dezlegam integrame umoristice dar și din acelea complicate ,anagrame metagrame și tot ce erau în acele reviste integramele îmi devenise ca un drog nu puteam trăi fără să dezleg acum am uitat cu totul de ele nu cred că mai sunt in stare să dezleg și una simplă
Alexandra Mihalache
23 februarie 2018 @ 23:09
Dacă vreți vreodată să reveniți vă recomand Revista Integrame cu umor. Cele mai frumoase gânduri.
Culmi păcătoase în Almanahul Integrame cu Umor — Alexandra Mihalache
11 martie 2018 @ 17:58
[…] Dacă v-au plăcut, puteţi citi şi Culmi păcătoase la Revista Integrame cu Umor. […]
Vremuri de tot râsul — Alexandra Mihalache
22 martie 2018 @ 19:21
[…] Dacă v-au plăcut aceste aforisme vesele, mai puteţi citi o altă rubrică semnată de mine în Revista Integrame cu umor, anume Culmi păcătoase. […]
Confesiuni vesele- texte umoristice — Alexandra Mihalache
31 mai 2018 @ 18:45
[…] Dacă v-au plăcut aceste texte umoristice, mai puteţi citi şi Culmi păcătoase la Revista Integrame cu umor. […]